Primul meu Castle Break

Acum mai bine de o săptămână am fost în primul meu Castle Break. Tânjeam după multe dintre tururile acestea încă de anul trecut, de când am descoperit că aceste lucruri minunate se întâmplă și la noi, dar de-abia acum am apucat să merg într-unul.

Pe scurt, Castle Break își propune să arate tuturor curioșilor că și la noi sunt conace, castele și domenii impresionante, cu povești în spate, marcate de nostalgie sau mister, și că oameni temerari intră-n jocul restaurării sau conservării cu cele mai bune intenții și cu viziuni extraordinare pentru locul pe care și l-au ales sau moștenit. Sunt poate departe de ce se întâmplă în Anglia, de exemplu (am povestit aici despre două palate minunate), dar inițiativa oamenilor de la Asociația ARCHÉ are potențial de deschis nu numai inimi, ci și minți. Și eu sper ca tot mai mulți oameni să se lase seduși de cotloanele ascunse ale țării noastre și să le afle povestea chiar din gura proprietarilor sau administratorilor lor.

Acest Castle Break m-a dus prin Bărăgan și Buzău și pe parcursul lui am făcut cunoștință cu 4 locuri de care  habar n-aveam sau auzisem foarte puțin. A fost o zi cu multe emoții, de-a lungul căreia am oscilat între furie și încredere, între neputință și lehamite sau amar și dulce.

Casota

Prima oprire a fost grea. Tind să cred că fiecare din cei 30 de participanți la tur s-a simțit la fel de neputincios și furios ca mine.

Conacul din Casota a fost cumpărat de pe net de un scoțian care se luptă de 9 ani cu morile de vânt ale birocrației românești să facă ceva pentru comunitatea locală, pentru familiile de acolo și chiar pentru turismul românesc. Nu, nimic nu se întâmplă, mai-marii localității buzoiene sunt insensibili la cultură și nu recunosc potențialul unei ruine. Pentru că asta este conacul din Casota: o ruină. O ruină frumoasă și romantică, dar tot o ruină.

Construită la sfârșitul anilor 1800, clădirea a aparținut lui Athanasie Casotta și, datorită unuia dintre urmașii lui, un filantrop, moșia ajunge în proprietatea Eforiei Spitalelor Civile sau a Ministerului Cultelor. Acum, din cauza lipsei fondurilor, scoțianul ne-a dat impresia că vrea să-și ia lumea în cap și să nu mai aibă de-a face cu edilii buzoieni care nu s-au învrednicit nici măcar să pună o plăcuță de monument istoric pe fațada clădirii.

Înăuntru miroase a frustrare, pe bună dreptate, iar afară, iarba crește în legea ei ca-ntr-un roman dickensian. Există zone de lumină și speranță, dar sunt porțiuni care trec aproape nevăzute.

Manasia

A doua oprire – Conacul Manasia din localitatea cu același nume din județul Ialomița. O cu totul altă poveste, una de succes, aștepta să fie descoperită. Domeniul include un conac, un parc de circa 2 ha și o cramă, renovate și întreținute acum de Ariadna Löwendal Dănilă, unde au loc tot felul de evenimente și experiențe.

Povestea conacului o găsiți aici, eu doar vă asigur că este bine pusă în evidență în interiorul proprietății.

E frumos la Manasia pentru că s-a făcut totul cu simt de răspundere. E îngrijit și respiră din toți porii artă și finețe. Într-o cameră dai de-un pian alb, în alta te întâmpină un Tonitza. Biblioteca e loc pentru întâlniri de afaceri, iar fostul iatac al femeilor e ticsit cu covoare iraniene, lămpi turcești, țitere și narghilele. E o îngemănare de trecut și prezent, curat pus în scenă. E pentru toți și toate. Evident c-ar fi fost mai frumos dacă ar fi fost renovat autentic, dar aproape tot mobilierul e adus din străinatate.

Gândul cu care-am plecat a fost că mi-ar plăcea o degustare de vinuri în crama lor care mi s-a părut un loc aparte.

Vila Albatros

A treia oprire am făcut-o în Buzău, la Vila Albatros. Vila a aparținut fostului prim-ministru Alexandru Marghiloman și a fost restaurată printr-un proiect european. Marghiloman e cunoscut pentru pasiunea sa pentru cai, conacul fiind dotat pe vremuri și cu un hipodrom. Însuși numele conacului vine de la cel mai iubit cal al său, Albatros.

Regina Maria obișnuia să viziteze Vila Albatros, fiind o împătimită a cailor, dar și a cafelei cu coniac denumită marghilomana (povestea spune că, aflat la vânătoare, prim-ministrul a cerut valetului său să-i facă o cafea. Acesta, nefiind pregătit, a pus coniac în loc de apă și așa a apărut marghilomana).

Aici ne-a plăcut și pentru că l-am cunoscut pe Cățel, un animăluț însetat de afecțiune umană, cu ochi ca două mărgele și mare maestru în arta tolănitului în iarbă.

Cândești

Ultimul stop a fost la Cândești și a fost minunat. Dacă e adevărat că oamenii sfințesc locul, atunci Cândeștii sunt un loc binecuvântat. Am fost întâmpinați cu prune, mere, pandișpan, vin și țuică de proprietari și preotul satului care ne-au introdus în atmosferă, vorbindu-ne de boierii Cândești, cei care au dat și numele satului de azi.

Construit în 1620, conacul este cel mai vechi din Buzău, fiind dotat și cu două biserici și o pivniță pe care proprietarul din anii 1900, Gogu Iliescu, o dotase cu cazane mari faianțate cu sticlă. Am aflat și că printre oaspeții  conacului s-au numărat și pictorul Nicolae Grigorescu, care venea însoțit de Alexandru Vlahuță, I.L. Caragiale sau Barbu Ștefănescu Delavrancea.

Castle Break mai are 6 tururi până la finalul anului (le găsiți aici), pe mine încântându-mă toate, chiar și cele de 3 zile, cu mult în afara Bucureștilor. De departe aș zice da Miclăușenilor și Mălâncravului, dar mi-ar prinde bine și excursia de la podgoriile muntenești, mai ales că una dintre opriri se întâmplă la Ceptura, adică locul unde există și via familiei mele.

Îmi place mult inițiativa oamenilor de la ARCHÉ și îi urez viață lungă. Mi-ar plăcea ca, prin intermediul lor, tot mai mulți oameni să viziteze aceste obiective atât de puțin cunoscute din România și să descopere patrimoniul și fabulosul potențial din spatele conacelor, castelelor sau cramelor. Poveștile și legendele acestor locuri de-abia așteaptă să fie spuse și ar fi cu adevărat păcat și o risipă de neiertat ca acestea să nu fie cunoscute de cât mai mulți oameni.

5 Comentarii

    1. Mersi și eu, Oana! Mă bucur când găsesc oameni interesați de castele și conace. Suntem destul de mulți și asta e al naibii de bine.

Lasă un răspuns