Confesiune de fenestrofil

bedroom

Cred că pasiunea mea pentru ferestre derivă din faptul că sufăr de o uşoară formă de voyeurism. Întotdeauna mi-a plăcut să-mi imaginez cum trăiesc Ceilalţi, să văd pe furiş clipe de viaţă, să prind din gesturile mici care ne ocupă zilele, dar pe care nu le consemnăm niciodată pentru că par prea lipsite de importanţă ca să fie înregistrate: ce mâncăm când ne uităm la un film, care e poziţia preferată în fotoliu, cum ţinem paharul de vin în mână.

Ca să fiu bine înţeleasă, nu vreau să-i văd pe oameni şi ce fac ei după fereastră. Să-mi imaginez ce fac ei, în funcţie de forma, înălţimea şi ridurile ferestrelor lor, e mult mai important.

fereastra

O fereastră a fost, şi va fi mereu pentru mine, o posibilitate. Văzută dinăuntru, să te ştii la adăpost, iar de afară să vezi cerul reflectat pe geam şi să-ţi imaginezi poveşti despre locatarii ideali ai respectivei case. La fel, când mă gândesc la ele văzute dinăuntru, e  importantă lumina care intră prin ele, iar când e vorba de ferestre văzute de afară, îmi place ce-mi inspiră forma lor, lucrătura (pe casele vechi, evident), gradul de uzură, povestea care se desfăşoară în faţa mea odată ce privirea mi-e furată de una dintre ele.

P2122711
Fereastră pe Popa Soare

tumblr_nqj6q1kpxo1ravbodo1_1280

Stochez de mulţi ani în calculator poze cu ferestre, iar când îmi iau răgazul de a hoinări de una singură pe străzile Bucureştiului, le fotografiez pe cele care-mi spun poveşti. În imaginaţia mea, visez cum aş fi “prinsă în flagrant” de proprietari şi, într-un acces de mărinimie – cum numai în visele cu ochii deschişi se poate întâmpla – aceştia mă invită să văd cum arată lumea şi de partea cealaltă a acelei ferestre care mi-a luat pentru o clipă ochii şi inima.

P2202717
Ferestre pe una din cele mai frumoase străzi din București, Dumbrava Roșie

Idealul meu în materie de ferestre este forma semicirculară pe care am întâlnit-o rar pe viu, dar care există din abundenţă pe site-urile de design interior unde rămân, câteodată, cu orele. Îmi place pentru că pare să capteze destulă lumină (eu am nevoie de muuuuultă lumină naturală în casă) şi pentru că s-ar potrivi unei mansarde adevărate. Şi mie chiar mi-ar plăcea să locuiesc într-o mansardă odată şi-odată. 🙂

fereastra scandinava window big window

De afară, însă, mă atrag şi ferestrele înalte, de casă veche, pentru că-mi induc cea mai frumoasă nostalgie, cea după lucrurile pe care nu le-am cunoscut: interbelic, baluri, doamne cu mănuşi lungi, domni cu favoriţi, conversaţie.

P2122720
Casă părăsită pe strada Viitorului, București

Cam aşa stau lucrurile în povestea mea de dragoste cu ferestrele. Ar mai fi de adăugat doar că-mi plac la nebunie şi obloanele şi că mă inspiră foarte mult mai ales cele puternic colorate, dar care să fie în simbioză cromatică cu restul clădirii din care fac parte.

P7276252
Obloane sibiene

Fotografiile 1, 2, 4 și 7 sunt de pe Pinterest. Poza 6 e de pe Freshome.

2 Comentarii

  1. Dragă Ioana,

    Daa, si eu mă număr printre fericiții fenestrofili, dar cred că mai degrabă înclin spre a fi mai mult „Türliebhaberin” (cum ar spune nemții) = iubitor de uși. Am câteva zeci de poze adunate de peste tot de pe unde am fost, poate o să le împărtășesc și eu pe blog cândva.

    Iar ție, Ioana, să îți intre numai lumină și voioșie pe fereastră!

    Aaa, era să uit! În ton cu tema articolului tău, am citit acum câteva săptămâni o carte care exact asta are în prim plan: viața vecinilor, dar nu în modul tău de a privi prin fereastră, ci mai degrabă cel cu tentă negativă, de spionare. Cartea se numește: Vedere spre paradis (numele m-a intrigat de-a dreptul), despre care am scris și pe blog: https://carticetindspreinfinit.wordpress.com/2016/02/25/vedere-spre-paradis-ingvar-ambjornsen/

    Cu drag,
    Cristina

Lasă un răspuns