Cod în crustă de fistic cu piure şi legume la cuptor

Săptămâna trecută am primit o leapşă de la Edith: să gătesc ceva bun, evident. M-am aprovizionat cu toate ingredientele şi m-am pus pe treabă, mai ales că am mâncat mâncare gata făcută (de supermarket sau de alţii) destul de mult timp. Mi-a lipsit timpul în bucătărie – chiar dacă acum e cursă contra cronometru să prind soarele sus pe cer – şi, mai ales, să îi dau ordine sous-chef-ului meu preferat, Luc. 🙂

M-a inspirat Edith şi în alegerea preparatului. Nu cred c-am mâncat până acum peşte în crustă şi eram super curioasă. Cum şi mie, şi lui Luc, ne place fisticul, m-am hotărât pentru cod în crustă de fistic. Dar asta n-a fost tot. Lângă, am aşezat un piure cu mazăre şi porumb pe care l-am pus la cuptor pentru extra-yumminess.

Reţeta este pentru două persoane, cu promisiune de leftovers delicioase. Peştele se face repede, durează cam 5 minute pregătirea lui şi 20 de minute – timpul la cuptor. Piureul ia parcă mai mult timp, vreo 20 de minute pregătirile şi încă 20, la cuptor. Să purcedem!

 

Mai întâi, piureul. Curăţăm de coajă 10 cartofi potriviţi, îi spălăm şi-i punem la fiert. Când sunt gata, îi zdrobim cu furculiţa. Amestecăm cartofii zdrobiţi cu 125 grame de iaurt cremos, 100 grame de brânză de vacă sfărâmată, 2 cepe verzi tocate, 150 grame de mazăre Edenia (perpelită în tigaie înainte) şi 100 grame porumb. Omogenizăm bine şi deasupra radem 100 grame caşcaval. Dăm la cuptorul încins la 180 de grade C timp de 20 de minute, până când crusta de deasupra prinde culoare.

Cât timp piureul nostru se îmbibă de arome, pregătim peştele. Eu am folosit file de Cod Atlantic fără piele, tot de la Edenia, pe care l-am ţinut la decongelat în frigider în seara dinainte. L-am scos din pungă, l-am tamponat cu şerveţele ca să se absoarbă şi restul de apă şi l-am uns cu un amestec din câteva linguriţe de ulei de măsline, câteva picături bune de zeamă de lămâie şi piper proaspăt râşnit. După asta, l-am tapotat cu vreo 150 de grame fistic (dat prin blender înainte, dar nu până când se transformă în pulbere; mie-mi place să simt şi bucăţele mici). Am apăsat bine pe fistic ca să adere la carnea codului şi am dat la cuptor (tot la 180 de grade C) pentru 20 de minute.

A fost bun şi promit să mai fac peşte în crustă. Mă gândesc la o combinaţie de ierburi sau chiar la chimichurri.

Pentru mai multe reţete gustoase şi nutritive vă puteţi inspira de pe www.vitrinacuidei.ro.

Bon app’!

Lasă un răspuns