Impresii de vacanţă (2) – Florenţa

 

Am plecat spre Florenţa cu multe lucruri în min(t)e. Mă gândeam la “O cameră cu vedere” (şi cartea, şi filmul) şi mai ales la o frază care-mi rămăsese întipărită ca o formulă magică: “Am să-ţi arăt nişte străduţe dosnice, sordide şi pline de farmec şi, dacă-mi porţi noroc, o să avem parte şi de o aventură”. Şi eram încântată, şi aveam şi chef de aventură… Mă mai surprindeam visând la Sindromul Stendhal (sau Florenţa) şi cum ar fi fost să mi se întâmple mie asta. Da, romantica din mine s-a gândit chiar şi la bătăi de inimă, confuzii şi halucinaţii…

Din păcate, urmează un “dar”. Uf! Mi-a plăcut mult de tot, dar nu m-am îndrăgostit de Florenţa aşa cum mă aşteptam. A fost multă presiune pe ea, săraca, fiind primul loc din Italia vizitat de noi. 🙂 Mi-am dat seama relativ repede că nu, nu va fi o vacanţă culturală, că nu o să trec prin muzee şi galerii, că nu am dispoziţia necesară să le ofer bucăţi din sufletul meu. Şi când am înţeles că nu e pe potriva mea, am părăsit-o pentru alte şi alte destinaţii.

Să începem, totuşi, cu începutul. Prima vizită în Italia a coincis cu primul apartament rezervat pe Airbnb. Auzisem tot felul de lucruri şi, mult înainte de plecare, am început să-l scotocesc în căutare de loc frumos, potrivit pentru doi proaspăt căsătoriţi. Ne-a plăcut amândurora apartamentul lui Fabio, ceva mai departe de centrul agitat, dar perfect pentru patru picioare cărora le plac plimbările. Ce l-a făcut cel mai atractiv a fost priveliştea, minunată, mult mai bună, dacă mă întrebaţi pe mine decât orice fereastră deschisă către Arno. In your face, Lucy Honeychurch! 😛


 

Am ajuns în Florenţa într-o zi cu mult soare şi am fost întâmpinaţi de proprietar cu o sticlă de Chianti roşu pe care am desfăcut-o imediat pe balcon, cu ochii în depărtări. Câteva ore mai târziu ne bucuram şi papilele cu prima noastră masă italiană, într-o osterie din Porta Romana, cartierul unde am stat. Mâncarea beneficiază de postare separată, aşa că nu vă zic decât că această primă masă a fost delicioasă.

 

 

În zilele următoare (şi însorite, dar şi ploioase), ne-am plimbat pe străduţe, am văzut Ponte Vecchio – vesel şi colorat din afară, foarte neinteresant când eşti pe el, cu tot aurul care se vinde în fiecare magazin-, am rătăcit şi ne-am regăsit.

 

 

 

Unul dintre lucrurile faine peste care am dat în plimbările noastre a fost un magazin de… bijuterii. Din păcate n-am făcut poze, eram prea absorbită de ceea ce vedeam, dar se găsesc destule informaţii pe net despre Alessandro Dari, maestrul bijutier, care era chiar acolo, la masa de lucru, lucrând atent şi minuţios. Nu ştiu exact ce ne-a tras înăuntru. Nu e ca şi cum eu sunt cine ştie ce atrasă de bijuterii, de orice fel ar fi ele, dar probabil că, uneori, ştii pur şi simplu că ai dat peste ceva deosebit. Înăuntru e un fel de muzeu. O muzică hipnotică îţi invadează simţurile, dar se îmbină magistral cu ce vezi etalat în vitrine. Lucrările maestrului Dari nu sunt bijuterii tipice, ci mai mult un fel de sculpturi, opere de artă cu design unic: am văzut inele în formă de mască veneţiană sau coroane medievale, castele sau biserici, unele de mărimi impresionante, pandantive şi coliere inspirate de natură sau experienţe de viaţă. Am aflat că, pe lângă designul de bijuterii, Dari mai este şi muzician, farmacist cu diplomă şi artist plastic. Dacă vă aflaţi vreodată prin Oltrarno, intraţi şi în această mini galerie de artă. Veţi avea parte de o experienţă multisenzorială fantastică. Mai multe fotografii – aici.

Într-o zi ceva mai întunecată, ne-am urnit din casă şi am dat din întâmplare peste Biblioteca delle Oblate. Era pe lista mea cu lucruri de văzut, ne era frig şi am decis să intrăm. Eu o alesesem pentru că la ultimul etaj e o cafenea ce oferă o faină privelişte către Duomo, dar e frumos şi să vezi toţi studenţii stând pe jos acolo şi învăţând sau citind, sorbind din cafea şi discutând. Biblioteca e o fostă mănăstire şi are azi o colecţie de aproximativ 100,000 volume. Băuturile costă parcă ceva mai mult dacă le iei pe terasă, dar şi înăuntru e foarte fain de stat. Ceea ce noi am şi făcut.

 

 

16 Comentarii

  1. Tare mult aş vrea să văd şi eu Florenţa, dar să merg şi în zona rurală să descopăr peisajele alea de le vezi prin filme (dealuri cu viţă de vie, chiparoşi şi conace vechi). E greu când pui presiune să-ţi placă un oraş, dar având în vedere câte mijloace de informare avem în zilele de azi şi că oricum practic vezi dinainte poze cu ce o să vizitezi, e greu să fie altfel.
    Oricum pare că aţi avut o lună de miere frumoasă 🙂
    Eu am mers anul trecut în vacanţă în Sicilia şi mi-a plăcut la nebunie, dar probabil nu aş mai putea retrăi aceleaţi senzaţii dacă m-aş întoarce.

    1. După ce mi-am dat seama că Florenţa nu e de mine, asta mi-am dorit şi eu, să văd tot ce se vede prin filme. N-am reuşit, am văzut doar un orăşel despre care o să vorbesc şi aici, pe blog, dar este unul foarte turistic. Unde am vrut eu să ajung, adică în Pienza, n-am putut. Greu cu transportul din Florenţa pentru unele locuri din Toscana adevărată. Dar odată şi-odată… 🙂

  2. Ah, cit iubesc si eu A Room with a View, cartea, dar mai ales filmul! Bineinteles ca si eu imi doresc sa vad Toscana de nici nu mai stiu cind, deocamdata am vazut Umbria, si poate ca nu e la fel de frumoasa, dar am plecat fara asteptari si m-a fermecat total.
    Foarte dragut apartamentul lui Fabio. Imi place lumina aia la nebunie!
    Si casa de piatra, of course!

    1. Eu am văzut prima dată filmul, l-am iubit şi am crezut că n-o să mă mai impresioneze cartea, c-am făcut o greşeală că m-am uitat la film prima dată. Ei bine, cartea am găsit-o delicioasă de-a dreptul, sunt nişte expresii care nu se regăsesc în film, aşa mi se pare, iar scriitura e foarte tare.
      Şi nouă ne-a plăcut tot la Fabio, a fost extraordinar apartamentul ăla! Îl recomand din toată inima.
      Mulţumim de urări 🙂

  3. Am vizitat si eu Florenta cand aveam 18 ani. Mintenas se fac 13 ani de atunci si tare fericita as fi sa o vad cu ochii de acum, dar si eu am un "dar" vis-a-vis de presiunea care se pune pe ea.
    Pana atunci tot in sudul Italiei vom merge :))
    Casa de piatra si multa fericire!

  4. Tu știi că mie nu doar că îmi place Florența (la pachet cu Toscana), ci că e cam locul meu preferat de pe Planetă :)) Ei, am văzut în schimb destui oameni dezamăgiți după prima vizită aici, tocmai din cauza așteptărilor și comparațiilor cu alte locuri (în general mai mari Paris, Londra, Roma, metropolele simbol ale Europei). Dar e așa păcat și nedrept! Eu zic să-i mai dai o șansă cândva, nu imediat… fără să fie un eveniment anume, poate o să descoperi motivul pentru care s-a inventat sindromul 🙂 Pe de alta parte suntem diferiți și e oarecum normal să avem preferințe diferite, asta e frumusețea speciei…
    Sunt super curioasă acum să văd ce orășel ai vizitat prin apropiere și daaaa, ce ați mâncat și unde :))

    1. Daaaaaaaa, ştiu că tu eşti dintotdeauna îndrăgostită de tot ce înseamnă Italia…
      Aşteptări sigur aveam, dar de comparat nu cred c-am comparat. Mă rog, la un moment dat, m-am surprins gândindu-mă la Praga şi Praga ieşea super învingătoare în "lupta" cu Florenţa… De dat şanse o să mai dau, asta e clar. Dar deocamdată îmi doresc mai mult să văd orăşele mici din Toscana, ca Pienza şi Montalcino.
      Orăşelul respectiv e o chestie medievală foarte turistică şi cu asta cred c-am zis tot 🙂 Dar acolo am simţit puţin din Toscana la care visam eu.

  5. Si eu am patit la fel in prima mea vizita, vara. Dar asta iarna, desi a fost cam frig am descoperit o alta Florenta, pe care o iubesc!! Toscana e magica, vara e previzibil cam aglomerata… Am fost acum o saptamana si e altceva…ultima zi a plouat dar ne am bucurat de celalalte: Montalcino, Pienza, Cortona….Abia astept sa revin!! Iubesc Italia, nici nu stiu ce as alege, peste tot vreau sa revin…
    Da, iubesc sa fiu”under the toscan sun””! Iti urez sa o vizitezi cat mai repede si sa te bucuri de ea!

    1. Ce frumos! Ai fost exact în locurile unde mi-ar fi plăcut și eu să ajung. Dar, na, o să ajung cândva pentru că nu mă dau bătută. Sunt sigură că Toscana are (cel puțin) o bucățică de frumusețe cu care să rezonez și eu.
      Îți doresc să ajungi cât mai repede înapoi sub soarele toscan. 🙂

Lasă un răspuns