Festinul literar de vineri (30)

Dulceaţa – Geraldine Streichart

Cu mama am deprins, în ani ceva mai înlesniţi, răsfăţul cofetăriilor din centru: Capşa şi Athénée Palace (Nestor nu mai exista de mult). Eram la vârsta dificilă a muţeniilor hipersensibile, şi mama mă momea astfel, cu instinct foarte bun, la mice tête-à-tête-uri, greu de convocat între două naturi foarte diferite, ca ale noastre. La Capşa mi se cumpărau dropsurile în culori pastelate, rotunduri aplatizate şi sidefi, cu gust suav şi persistent. Se lăsau ronţăite cu un fel de graţie, opunând rezistenţă doar atât cât se cuvine în lumea bună… La Athénée Palace luam Coupe Jacques sau profiterol, dacă era vară, iar pentru acasă, jofrele de rigoare şi întotdeauna o punguţă de celofan cu caramelele casei, mult mai mari decât cele obişnuite, cleioase, lucioase, şi pe care le înnodam una după alta în aceeaşi seară, până la ultima. Vor fi costat mult, nu m-a lăsat niciodată să simt asta. Ba chiar mi s-a vârât de timpuriu în cap că, deşi suntem aproximativ săraci, la mâncare n-o să facem niciodată economie. Mama îmi cumpăra întotdeauna primele căpşuni ori primele cireşe, primii cartofi noi, trufandale. Le aşteptam cu freamăt şi nimic n-a mai avut pe urmă gustul cărţilor citite pe pat, cu soarele-n geam şi cu castronul uriaş de cireşe luminând lângă mine.

Mă măritasem deja când Dan, proaspăt soţ iubitor, a preluat de la mama reţeta magică de a mă pune în stare de funcţiune dimineaţa: “oul frecat” […].

Un ou dintr-ăsta frecat (de fapt, doar gălbenuşul) se face dintr-o nucă zdravănă de unt, frecată cu o linguriţă şi jumătate de zahăr până devine cremoasă. Se adaugă gălbenuşul crud, se amestecă bine, apoi se pune un vârf bun de linguriţă de cacao şi se amestecă iar. Dacă schimbi ordinea sau te grăbeşti, se taie şi-l arunci la chiuvetă cu mare oftică. La vremea căpşunilor, e inegalabil cu două, trei zdrobite înăuntru. Merge şi cu vişine. Mergea oricum!

 

(Din Brânza de curcă de Tania Radu – în volumul Intelectuali la cratiţă. Amintiri culinare şi 50 de reţete, ed. Humanitas, 2012)

 

2 Comentarii

  1. Cum nu se poate mai nimerită reţeta Taniei Radu, căci e vremea căpşunilor. Încă. 🙂

    Iar apropo de dulceaţa din tablou, când am început să-nvăţ franceza în copilărie, unul dintre primele cuvinte mai greuţe pe care l-am reţinut fără absolut nici o bătaie de cap şi nu-l uitam, Doamne fereşte, a fost "la confiture"… De ce oare? 🙂

    1. La asta m-am gândit când am deci să transcriu şi reţeta, că suntem în sezon şi poate vrea cineva să tăvălească nişte căpşuni prin oul ăsta frecat.

      Ce frrrrrumoooos! Eu cred că e de la dulce. Şi că sună bine "confiture" în franceză. 😛 Mă rog, nici cu "dulceaţă" nu mi-e ruşine.
      Mersi mult de vizită, Carmen! 🙂

Lasă un răspuns