Femei pe Mătăsari şi un milkshake

A fost prima dată când am mers la festivalul Femei pe Mătăsari. Şi în ciuda căldurii şi a aglomeraţiei – tind să devin arici când e prea multă lume în jur –, mi-a plăcut. M-am simţit bine, am vorbit cu oameni pe care nu-i cunoşteam, am dat şi-am primit un Free Hug, mi-am cumpărat un semn de carte cu bufniţă şi-am câştigat un abonament la biblioteca Institutului pentru Fericire. În plus, am avut ocazia să o ţin în braţe pe Lola-busola-cea-mai-drăguţă-căţeluşă şi să simt cum bate inimioara ei plăpândă, dar mare. Vezi mai jos poza.

 

Nu ştiu cum, dar vara mi se pare că e timp mai puţin pentru toate. Că eu am mai puţin timp. Se întâmplă lucruri, ascult vrăbiuţele cum îmi cântă la fereastră în fiecare dimineaţă, vreau să merg la cutare sau cutare eveniment, îmi iau ceva de mâncare, fac cercetare şi scriu, citesc, visez un pic, gâdil şi mă hlizesc cu prietenul meu şi, poc! gata ziua. Na, nu ajută defel că am început iar să mă trezesc în mijlocul nopţii şi bonus, nu doar o dată, ci chiar de 3-4 ori pe noapte; ăsta e de departe recordul meu personal. Săptămâna trecută am avut chiar şi unul din visele mele lucide, în care, culmea, încercam să schimb ce visam. De ce eu şi vara suntem atât de diferite şi de ce nu ne înţelegem, habar n-am…
Duminică, deşi mă resimţeam după ziua pliiiină de dinainte, am dat o fugă şi până la Namaste, festivalul indian de la Muzeul Satului. La fel de multă lume, dar acolo mai poţi scăpa pe o cărare să miroşi teii, să auzi cum foşnesc copacii şi să observi în linişte sariuri colorate, umbre şi mâţe languroase.
Am adormit cu Sticletele în braţe şi-n nări (miros bine de tot paginile de carte nouă) până-n 10 şi a fost bine.
Cât despre milkshake… Am văzut deunăzi, cred, un post sau un video despre cum poţi să congelezi ciocolata pe care n-o mai foloseşti şi s-o arunci aşa congelată într-o cană cu lapte. Mai întâi m-am gândit cum arată oamenii ăştia care să aibă nevoie de puţină ciocolată topită pentru ceva şi după aia să nu mai aibă ce să facă cu restul. Adică de ce n-o mănâncă pur şi simplu? De ce nu tăvălesc nişte căpşuni prin ea şi gata prisosul? Seriously!
După aia am topit cam 130 de grame de ciocolată cu lapte (cred că merge la fel de bine şi cu neagră), am lăsat-o puţin la răcit şi am turnat-o cu linguriţa în forma de peştişori pentru gheaţă (se vede un peştişor în poza de mai sus). Am lăsat-o câteva ore pentru că mai aveam treburi de rezolvat şi într-un târziu mi s-a făcut şi foame, şi sete.
Am umplut un pahar cu lapte, l-am încălzit puţin la microunde şi am adăugat doi peştişori îngheţaţi de ciocolată. Am ras pe deasupra încă puţină ciocolată. Iar restul e poveste.

3 Comentarii

  1. Si eu simt cum vara trece pe nesimtite, zi dupa zi, dar e foarte bine ca in timpul ce iti e dat reusesti sa te bucuri de lucrurile astea simple si frumoase. Imi place mult cum arata acea ferestruica si nu de putine ori m-am imaginat locuind intr-o casuta de la tara precum erau inainte, cu minimul necesar, odai mici, dar ingrijite si pline de caldura. 🙂

    1. Şi mie mi-a plăcut fereastra. Trecea lumea pe lângă ea şi ea rămânea liniştită şi scăldată în soare… E la Muzeul Satului, nu ştiu dac-ai fost deja acolo. Ce minuni face puţină culoare, nu-i aşa? 🙂

Lasă un răspuns