Ceainăria GreenTea – porţia de ceai, linişte şi frumos

 

Merg cu drag la Ceainăria GreenTea de ani de zile, mai ales când am poftă să încetinesc un pic ritmul, să mă bucur de toate pe-ndelete şi să-mi clătesc simţurile cu ceva bun. Chiar e un loc fain, care-şi scrie povestea de peste 8 ani, iar în tot acest timp, oamenii s-au legat de loc şi legătura asta trainică se vede şi se simte imediat.

Nu glumesc când spun că azi e momentul perfect să mergeţi în vizită la ceainărie: Grădina GreenTea a atins apogeul ei estetic, e îmbrăcată de gală şi pregătită să îmbete simţurile cu mirosul curat şi fin al trandafirilor şi lavandei. Pe alocuri, se mai simte şi adierea Mâinii Maicii Domnului, parfum chiar dumnezeiesc dacă mă întrebaţi pe mine. Afundaţi-vă într-unul din scaunele colorate, inspiraţi şi sorbiţi fără grabă dintr-unul din cele 150 de tipuri de ceai!

 

 

 

 

 

Ţin minte că anul trecut făcusem o adevărată obsesie pentru ceaiul lor verde Candied Almond. Îl pomeneam o dată la două sau trei postări aici, pe blog, îl beam cu religiozitate, îi căzusem la picioare ca o demoazelă cu palpitaţii; era gustul perfect. Încă mai am cam jumătate de pungă şi îl beau mai rar acum, dar de fiecare dată zâmbesc când mi-aduc aminte fluturii din stomac pe care mi i-a dat timp de un an de zile. Ce vreau să spun e că sigur vei găsi ceva pe placul tău: au ceaiuri albe, galbene, verzi şi negre, rooibos-uri aromate, mate şi yogi, ceaiuri rare şi fără teină, de plante şi fructe, deopotrivă. Totul e să fii deschis, să-ţi doreşti să-ţi testezi papilele şi să nu-ţi fie frică dacă nu nimereşti din prima. E posibil să te loveşti de l’embarras du choix, dar nu e un capăt de ţară, scotoceşte, scotoceşte, scotoceşte! 🙂

Acum, vara, poţi bea orice ceai în varianta cu gheaţă, dar mai au şi ceai cu îngheţată şi blooming tea. Dintre ele, eu am încercat aici ceaiul cu îngheţată de fistic, aşa cum se vede mai jos, pentru c-am vrut să văd cum e. M-am descoperit tradiţionalistă, prefer ceaiul cald-spre-fierbinte indiferent de temperatura din termometru, dar am scos din sistem curiozitatea.

 

 

 

 

GreenTea nu e un loc pentru toată lumea şi zic asta cu cea mai mare satisfacţie. Prietenii tăi care atunci când ies vor să se bucure de spuma de un deget a berii nu se vor simţi la locul lor aici, ceainăria nu comercializează bere. În schimb, există vin, alb sau roşu, şampanie, vin fiert pe timp de iarnă şi sangria – vara.

Bucătăria e şi ea variată, mie mi-a plăcut tot ce-am mâncat: au salate şi supe, sandvişuri, bruschete şi preparate aduse de la French Bakery: quiche-uri, tarte cu fructe, torturi sau fursecuri pentru ceai. De curând noi am încercat două sandvişuri, unul cu somon şi celălalt cu pui şi yuuuum! cel mai bun carrot cake.

 

 

 

Dacă plouă sau anotimpul te mână înăuntru, la cald şi poveşti, la GreenTea o să fii fericit. La parter e Salonul Mare: confortabil, cu perdele roşii şi scaune comode, cu pian, samovar şi alte mici detalii care îndeamnă la descoperit suflete şi la şoptit secrete. Mi-a plăcut mult de tot colţul din partea dreaptă a salonului, mi-am închipuit imediat o mână de prieteni tăifăsuind în clinchet de pahare şi arome de platou cu brânzeturi.

 

 

 

 

Tot la parter e şi magazinul de ceai. De aici mi-am cumpărat înfrigurată Candied Almond-ul. În afară de ceaiuri, găseşti aici ceainice şi căni colorate, filtre, cutii pentru păstrarea ceaiului, linguriţe şi clepsidre, lumânări parfumate, adică toata gama de goodies dacă ai un prieten pasionat şi a cărui zi de naştere o sărbătoriţi în curând.

 

 

La etajul 1 e Salonul Indian, o explozie de culoare, o cameră micuţă, dar foarte primitoare. Ca să te simţi întru totul adecvat, cere un Darjeeling First Flush Quince Blend, cules din prima recoltă. Vorbeşte despre câte-n lună şi-n stele.

 

Tot la primul etaj e şi Salonul Japonez, pe care eu nu am apucat să-l fotografiez, dar găseşti pe site destule stimulente vizuale. Au ceainice în ton cu tema niponă şi mese joase, aşa că experienţa va fi completă.

La mansardă e Micul Paris, lemn mult şi cărţi. Stai pe canapea, dă paginile una câte una, soarbe dintr-un cappuccino sau un ceai organic cu muguri albi, dar nu uita să ridici privirea din când în când. Veluxul de deasupra îţi aduce aminte să îţi păstrezi visele la înălţimea copacilor şi să te bucuri de viaţă, norii pufoşi şi adierea vântului.

 

Cât despre preţuri, mie mi s-au părut decente. Nu mari, nu mici, de bun simţ. Nu le-am notat pentru că eram ocupată cu tihna, cu clipa, cu savuratul. Îmi place simţul măsurii la ceainăria GreenTea, îmi place că nu se fumează înăuntru, că nu au cedat presiunilor de tot felul. Sigur ele au existat. Oamenii care te servesc sunt zâmbitori şi neinvazivi, îţi dau sugestii de combinaţii, te lasă să iei decizii în ritmul tău.

Ai fost până acum la Ceainăria GreenTea? Cum ţi s-a părut?

Ceainăria GreenTea se află pe strada Dr. Burghelea, nr 24, sector 2 (reper: pe străduţe, în spatele Mega Image-ului de la Piaţa Traian).

 

Lasă un răspuns