Festinul literar de vineri (28)

Micul dejun – Annie Rose Laing

Cu un bunic şi un unchi vajnici vânători şi pescari, aveam adesea friptură de iepure la masă (făcută-n vin roşu, împănată cu slănină), potârnichi, fazani, plachie, crăpceni cât masa, saramură, platouri cu roşioară, câte-un ficat de căprioară, o bucată de mistreţ, un şalău, o ciorbă de somn… Plus marea bizarerie, pe care am duşmănit-o cu ochii în lacrimi: după fiecare ploaie, mergeam iute cu bunicu-meu să adunăm melci de pe lângă zidul uzinelor “Tudor Vladimirescu” (ulterior “Autobuzul”). Îi fierbea de vii, ca să li se desprindă cochilia, şi-i mânca extatic, vârtos usturoiaţi, lucru care mi s-a părut întotdeauna ceva exorbitant, de neiertat la un om ca el, tipic exponent al ţărăniei debuşate-n mahala. […]

Cum maică-mea era toată ziua la muncă, copilăria mea a fost – până la 14 ani, când am primit două camere într-un bloc din Balta Albă – scăldată gastronomic în raiul bunicilor pe linie maternă. “Mânca-l-ar mama” era formula bunică-mii: “nu vezi ce foame-i este, mămică, săraaaacul copil?!” Şi dă-i cu mormănaşul de piure cu patru ochiuri, un şniţel barosan şi doi “polişi” grăsuni, bine garnisiţi cu muştar, la care se asocia nesmintit farfuria de varză murată cu boia şi piper, plus câteva gogoşi cât capul de bivol, pudrate zdravăn cu zahăr, doldora de gem de caise, dulceaţă de trandafiri şi cine mai ştie ce!

 

 

(Din Nu contează ce şi cum, doar mult să fie! de Dan C. Mihăilescu – în volumul Intelectuali la cratiţă. Amintiri culinare şi 50 de reţete, ed. Humanitas, 2012)

 

2 Comentarii

Lasă un răspuns