Festinul literar de vineri (27)

Coco mâncându-şi supa – Pierre-Auguste Renoir

Departe de cele nobile, trăiam în gargantuescul vicios, nepăsător şi misofil al mahalalei, cu chiolhanuri monstruoase, femei pălmuite, date cu capul de pereţi şi târnuite prin ogradă, cu adultere grozave şi gelozii contondente, lovituri parşive cu şişul, […]. Acolo, toate verbele vitale – a iubi, a mânca, a bea, a avea, a pierde, a urî, a juca, a înnebuni, a munci, a fura, a dărui, a lenevi, a petrece – se consumau extatic, într-o beatitudine fie criminală, fie suicidară.

Pe fondul ăsta, niciodată nu mi-a fost dat să aud boierescul “veniţi la masă”, ci numai plebeianul “vino să bagi în tine!”. Nu exista urmă de argintărie (domina alpacaua), nu existau farfurioare, ceşcuţe, păhărele, sticluţe, boluri, pe scurt: nimic diminutival. Toate erau mari, groase, înalte, grele. Totul se executa, se discuta, se expunea, se cocea, se depozita, se vărsa şi se înghiţea exclusiv la dimensiuni fabuloase, cu cratiţa, ligheanul, oala, damigeana, linguroiul, ceaunul, butoiul.

Familie eminamente balcanică şi proletară, la noi se practica maximalismul gastronomic, hârdaiele de ciorbă, mormanele de cartofi prăjiţi, omletele din cinci, şase ouă, cazanele de fasole cu cârnaţi, oalele de sarmale, fleicile cât farfuria, duzina de baclavale, etajele de clătite, bucăţoaie de brânză, munţii de friganele, minciunele şi uscăţele, ligheanele de gogoşi, găluşte sau bezele, platourile etajate cu plăcinte, oala cu spumă de căpşuni, din care mâncam direct cu polonicul. La ciorbă şi friptură, feliam din plin telemea de oaie, înmuiată-n farfurie odată cu ardeiul iute şi ceapa cu guler de sare. Ceapa se spărgea cu pumnul, sarea se punea nu cu vârful cuţitului, ci cu coada furculiţei, boiaua, piperul, usturoiul, ardeii iuţi şi cana cu mujdei erau ceva omniprezent, ca şi borcanele cu murături, sifoanele, clondirele cu vişinată, sticloanţele cu ţuică, damigenele cu vin, covata cu pâine albă. Iar sub picioarele mesei vibra chepengul sfintei pivniţe, unde, printre mii de troace prăfuite sau ruginite, tronau butoiul de varză, sacii de cartofi, lăzile de făină şi mălai, funiile de ceapă şi usturoi, slana şi jamboanele atârnate de tavan… […]

(Din Nu contează ce şi cum, doar mult să fie! de Dan C. Mihăilescu – în volumul Intelectuali la cratiţă. Amintiri culinare şi 50 de reţete, ed. Humanitas, 2012)

 

Lasă un răspuns