Sandviş cu mazăre şi brânză de capră

 
N-am multe lucruri de spus azi, în afara faptului că m-am trezit cu o foame de lup. Am uitat de ea cât timp am lucrat – nu ştiu cum, dar am reuşit să mă mobilizez şi să încep la 7 fix -, m-am amăgit cu apă şi ceai şi după aia, mi-am adus aminte că-i joi. Asta, în agenda mea personală, înseamnă că pot să dau o fugă la Brutăria Colţ de pâine să-mi iau de mult râvnita pâine cu turmeric şi negrilică. Am fost şi m-am întors şi cu pâinea, şi cu o bucată de cozonac cu nucă multă.

 

Apoi mi-am zis c-am aşteptat destul, aşa c-am pus vreo 100 grame de mazăre congelată în apă fiartă şi am lăsat-o să asude acolo vreo 3 minute, cu capacul pus.

În timpul ăsta, am fărâmat cu furculiţa 100 grame de brânză de capră, pe care am amestecat-o cu nişte mărar tocat mărunt şi un fir de ceapă verde.

Am scurs apa de la mazăre şi am lăsat-o puţin la răcit. După asta, am pus mazărea peste amestecul de brânză, mărar şi ceapă şi am amestecat cu grijă.

 

Comédia asta am întins-o peste două felii de pâine cu negrilică şi turmeric şi-am mâncat. S-a mai întâmplat şi-o salată din roşii, castraveţi, ardei şi ridichi, dar am tăiat-o la montaj. A fost, oricum, bună şi ea. Iar amestec de mazăre, brânză de capră şi mărar i-a rămas şi lui Luc. Diseară o să fie şi el fericit. 🙂

 

6 Comentarii

  1. Hello Ioana

    Ai un jurnal superb, inteligent a, apetisant, rafinat, cultural si gastronomic.
    Ma bucur ca am fost colege in Pitar Mos la engleza principal. Eu mai faceam si neerlandeza. Cumva ma regasesc in ceea ce scrii, in pasiunea pentru ceai, lectura. Continua in acelasi stil. Mihaela

    1. Mihaela, mulțumesc mult de tot.
      Să știi că eu am fost la rusă principal și la franceză, secundar, deci nu știu cum ne-am intersectat. 🙂

Lasă un răspuns