Festinul literar de vineri (24)

Petrecerea – Doug Waterfield

 

…mama, care era profesoară de matematică (una grozav de bună) şi care, pensionându-se, avea acum timp “să dea meditaţii” (prin sufragerioara din spatele apartamentului din Dr. Lister se perindau zilnic câte cinci-şase elevi), începuse să câştige îndeajuns de bine pentru a putea să reînvie tradiţia marilor mese de sărbătoare din Cezieniul interbelic. […]

Exista un protocol al acestor festinuri, ceea ce înseamnă că se respecta construcţia meniului şi suita felurilor de mâncare. La alcătuirea fiecărei etape a mesei – antreu, primul fel, al doilea fel, deserturi -, mama alegea de fiecare dată între trei-patru variante. […]

Antreurile. Puteau fi unul sau două, alese din paleta aceasta: alivenci […], care, când era ales, rămânea, de obicei, singura variant de antreu. La fel, tot ca antreu de sine stătător mai era şi salata de boeuf, cu componentele extrem de bine echilibrate şi conţinând, obligatoriu, […] cubuleţe de sfeclă roşie coaptă, care fac salata catifelată şi uşor dulceagă. Altminteri, gama se lărgea: pateuri cu brânză (şi verdeţuri), pateuri cu carne, din aluat franţuzesc extrem de fin, sub formă de buşeuri, urmate de piftie din pulpă de curcan cu hrean şi smântână.

Al doilea fel era întotdeauna mâncarea de limbă cu măsline, cu limba bine fiartă şi onctuoasă, iar în sos, pentru a primi o nuanţă puţin acrişoară, […] jumătăţi sau sferturi de felii de lămâie. De Crăciun şi Anul Nou, interveneau, desigur, sarmalele, mici şi extrem de tandre.

Felul al treilea era mai întotdeauna muşchiuleţ de porc la cuptor (fraged şi împănat cu căţei de usturoi) cu un sos de vin şi muştar, cartofi prăjiţi pai şi salată verde (numai miezurile) sau remarcabile murături de casă.

Deserturile. Aici exista o adevărată dezlănţuire, pesemne în amintirea cursurilor de patiserie franceză şi de prăjituri din tinereţea mamei. Aluaturile erau făcute, toate, în casă. Seria plăcinte: plăcintă cu cremă de vanilie (cremşnit), plăcintă cu brânză şi stafide, plăcintă cu mere. Seria “prăjituri uscate” […]: minciuni, pudrate abundent cu zahăr, cornuleţe cu nuci, cornuleţe cu rahat, negrese, arlechin, Linzer, prăjitură englezească. Seria prăjituri turceşti: sarailii, baclavale, trigoane cu nuci, care, toate, bălteau de cu seara într-un sirop parfumat, “sleindu-se” treptat şi aţâţându-ne nările cu un miros de nuci şi de baton de vanilie care ne urmărea până şi în somn. Seria torturi: tortul de ciocolată, tortul Bavaroise, tortul de portocale, tortul de nuci.

În sfârşit – şi asta era de-a dreptul spectaculos – îngheţată în trei straturi (vanilie, ciocolată, zmeură), făcută, evident, în casă, într-o maşinărie stranie (se numea şerbetieră), alcătuită dintr-un rulou metalic instalat vertical pe axa unui ciubăr fabricat din şipci groase şi care trebuia învârtit cu o manivelă, preţ de o jumătate de oră sau mai mult, în mijlocul gheţii care umplea şanţul dintre ciubăr şi vasul metalic. […]

Cine va fi tentat, citind descrierea acestui cortegiu de proteine, lipide şi glucide, să ţină o predică despre lăcomie şi neînfrânare cred că se grăbeşte. A mânca bine nu e o culpă. A găti bine, şi mai puţin. Aşa cum un gourmet e un rafinat care stă alături de cel ce ştie să asculte o ciaccona de Bach sau să citească o nuvelă de Joyce, un bucătar (un chef) este un creator care poartă în minte ideea unei combinaţii de elemente inexistente până la el. Atâta doar că el o realizează apelând nu la note muzicale sau cuvinte, ci la legume, paste, cărnuri şi ierburi. Marile civilizaţii ale lumii au mâncat, în momentele lor de glorie, opere de artă. Şi invers, societăţile sărăciei l-au împins pe om din nou către peşteră şi umilinţă, l-au sărăcit în primul rând sufleteşe, reproiectându-l la nivelul mâncării brute, al unei materii prime neprelucrate sau prelucrate primitiv şi minimal.

(Din De la mămăligă cu pâine la prepeliţa reconstituită de Gabriel Liiceanu– în volumul Intelectuali la cratiţă. Amintiri culinare şi 50 de reţete, ed. Humanitas, 2012)

 

2 Comentarii

    1. La prima lectură ţin minte c-am făcut şarlota lui Marius Chivu, dar n-am fost teribil de încântată. Nu c-avea reţeta ceva, doar că aparent nu-mi plac şarlotele… :)) Şi mereu salivam la chestii simple, omlete şi salate, de exemplu.

Lasă un răspuns