Festinul literar de vineri (17)

Fiica mea cea mare, Suzanne, cu lapte şi o carte – Carl Larsson

Citeam Almanahul Lafayette 1928 cu plăcerea cu care am citit toată viaţa basme, lăsându-mă cuprinsă de aura lor, nefăcând niciodată prostia de a le pune la îndoială, de a încerca să le demitizez, ci, dimpotrivă, încercând să le mut minunile în realitatea amorfă din care mă salvam astfel. Mă sustrăgeam manipulării manipulând eu însămi realitatea, şi adormeam gândindu-mă că, la urma urmei, a citi despre bucate şi băuturi savante ca să contracarezi cina săracă reprezintă un efort de abstractizare mai susţinut decât a plăti mirosul fripturii cu clinchetul monedelor… […]

Pot să întocmesc o listă întreagă de mâncăruri pe care le fac numai o dată pe an, cu un anumit prilej sărbătoresc, ele, mâncărurile respective, făcând parte chiar din definiţia sărbătorii: sarmale la Crăciun, piftii de Anul Nou, drob şi ciorbă de miel la Paşti, găluşte cu prune în vacanţe la ţară. Succesiunea lor reprezintă scurgerea anului, trecerea timpului, dar şi legătura atemporală cu cei ce le-au făcut înaintea mea şi pe care simt că i-aş trăda dacă nu le-aş continua obiceiurile imuabile. Sunt singurele mâncăruri complicate pe care accept să le fac, efortul laborios pe care îl presupun fiind o parte a ritualului tradiţiei, un sacrificiu consimţit cu bucurie şi cu sentimentul datoriei împlinite. În rest, principala calitate a bucatelor pe care le gătesc este faptul că se pot face repede, în scurtul timp pe care îmi pot permite să-l petrec în bucătărie. […]

Laptele de pasăre se găseşte descris în toate cărţile de bucate. N-o să mă obosesc deci să transcriu modul de preparare, de altfel extrem de simplu, a acelor nori rotunzi de albuş, plutind în cerul de gălbenuş dulce, care poartă un atât de sugestiv şi de înşelător nume. Faptul că includ acest fel aici se datorează obsesiei pe care a reprezentat-o pentru mine de-a lungul primei copilării. Nu numai că îmi plăcea […], dar mă şi fascina. Pentru că, atunci când eram la bunici şi aşteptam seară de seară cu o cană în mână, strânsă cu emoţie, momentul solemn al mulsului, ştiam că laptele vacii iese din uger. Nu mă îndoiam, aşadar, că laptele de pasăre este şi el obţinut într-un fel mai mult sau mai puţin asemănător, doar că nu reuşeam să descopăr  unde sunt şi cum arată ugerele păsărilor.

 

(Din Almanahul Lafayette de Ana Blandiana– în volumul Intelectuali la cratiţă. Amintiri culinare şi 50 de reţete, ed. Humanitas, 2012)

 

Lasă un răspuns