Food for Thought

Mi se pare ciudat şi neliniştitor atunci când las o zi sǎ treacǎ pe lângǎ mine fǎrǎ s-o fi umplut cu ceva cât de cât semnificativ. Aşa cǎ sunt rare zilele când îmi “permit” sǎ nu fac nimic. La drept vorbind, chestia asta e teribil de greşitǎ, aşa o consider în capul meu, dar nu mǎ pot abţine. E important pentru mine sǎ vǎd, sǎ aud, sǎ particip, sǎ citesc, sǎ scriu, sǎ învǎţ, sǎ râd, sǎ plâng, sǎ mǎ cert, sǎ ies afarǎ, sǎ am parte de emoţii mari şi mici ca sǎ am certitudinea cǎ ziua mi-a fost haos, dar un haos drǎguţ, personalizat, pe potriva-mi.
Mǎ las “doar sǎ fiu” rar, pentru cǎ am certitudinea cǎ fiecare zi e o luptǎ cu lenea, cu procrastinarea, cu delǎsarea, cu a te complǎcea şi a abandona. Nevoia de a fi în control poate fi trǎsǎturǎ moştenitǎ, disciplinatǎ în timp sau, pur şi simplu, intrǎ sub incidenţa zodiei mele duale, nici nu conteazǎ ce e şi de ce prea mult, cert e cǎ e acolo, în mine. Ȋmi place la nebunie, nu mǎ înţelegeţi greşit, dar îmi place şi când las lucrurile sǎ se întâmple cum vor ele, sǎ fiu “frunzǎ-n vânt”. Aşa-mi place sǎ zic, cǎ-s frunzǎ… Ȋncordarea e bunǎ şi nu e bunǎ, aşa cǎ eu sunt în continuǎ cǎutare dupǎ echilibru. Mi se pare un scop nobil, sǎ cauţi echilibrul… Fiind la fel de misterios ca o picturǎ de Magritte, ştii cǎ o sǎ ai toatǎ viaţa de muncit la a-l întâlni şi descifra. 🙂

Sǎptǎmâna trecutǎ am avut o zi de relaş, pe care mi-am îngǎduit-o pentru cǎ mi s-a pǎrut înţelept sǎ fac asta: nu aveam nimic urgent sǎ fiu sau sǎ fac, aşa cǎ am citit în tihnǎ, m-am uitat la douǎ filme proaste (deh!) şi seara am încropit un mic cheese party pentru mine şi Luc. Am deja în “portofoliu” un cheese party care a fost super, dar se aglomerau brânzeturile în frigider, iar termenii lor de expirare nu erau deloc din cei mai înţelegǎtori, aşa cǎ am cedat ispitei ca armata ruso-austriacǎ în faţa lui Napoleon, total şi definitiv.
Pe masǎ am întins numai brânzǎ din lapte de vacǎ, trei franţuzeşti (Petit Livarot- genial, Bleu Village – impersonal şi La Brique – delicios) şi una britanicǎ (Stilton – unul din cele mai bune tipuri de brânzǎ gustate de mine), le-am lǎsat sǎ ajungǎ la temperatura camerei şi am turnat vin în pahare. Am tǎiat o baghetǎ franţuzeascǎ, am scos nuci pecan şi caju din pungi şi le-am lǎsat pe şervet, am spǎlat strugurii negri şi am tǎiat o parǎ. Când s-a întors Luc, a trebuit doar sǎ se schimbe şi ne-am lǎsat amândoi în voia aromelor.
Wining and dining, am descoperit nişte combinaţii flatante pentru papile: La Brique s-a mulat perfect cu dulceaţa de cireşe amare, iar cremosul Stilton a fǎcut pereche neverosimil de bunǎ cu para. Toate s-au potrivit de minune cu nucile şi coaja de pâine proaspǎtǎ. Doar vinul a fost din alt film, l-am savurat dupǎ masǎ, singur, cum îi stǎ bine unui rosé cu
personalitate. A fost o zi bunǎ, încheiatǎ cu lucruri şi mai bune. Ceea ce vǎ doresc şi vouǎ!
Sǎ aveţi o sǎptǎmânǎ delicioasǎ!

Lasă un răspuns