Vacanţǎ la Londra (7) – Strawberry Hill

De la Ham House am plecat direct spre Strawberry Hill. S-a întâmplat sǎ greşim direcţia la autobuz, dar eram în vacation mode şi doar ne-am dat jos uşor amuzaţi şi ne-am cǎrǎbǎnit augustele fiinţe pe partea ailalatǎ.

“It was built to please
my own taste, and in some degree to realise my own visions.”
 
Strawberry Hill aratǎ ca un castel din basme, alb şi imaculat şi cu turn de prinţesǎ. De afarǎ pare chiar romantic. Şi-a început povestea modest, în anul 1698, dar a fost transformat de Horace Walpole, fiul primului Prim-Ministru englez, într-un castel gotic. Casa a stârnit de la început curiozitatea şi a început sǎ fie vizitatǎ de oameni, la cerere, încǎ din 1784. Tot atunci, Horace Walpole a scris şi un ghid al casei, pentru aceeaşi vizitatori, copleşit de interesul acestora pentru vilǎ. Permitea accesul a patru oameni pe zi (niciodatǎ copii), iar menajera lui era însǎrcinatǎ sǎ le facǎ turul acestora, în timp ce Walpole se retrǎgea într-o cǎsuţǎ de pe domeniu. Castelul era folosit şi pentru petreceri, Walpole fiind cunoscut pentru predilecţia sa de a primi ambasadori strǎini şi figuri regale, dar şi aristocraţi britanici, mulţi dintre ei fiindu-i chiar vecini.
Spre deosebire de Ham House, unde aproape toate detaliile au fost pǎstrate în mod miraculos, la Strawberry Hill te frapeazǎ absenţa lucrurilor. Horace Walpole a fost un colecţionar ardent, dar obiectele sale iubite au fost vândute în 1842 şi s-au rǎspândit de atunci în toate cele patru zǎri. Azi, se încearcǎ gǎsirea tuturor acelor lucruri şi aducerea lor acasǎ, la Strawberry Hill.
Pentru Walpole, obiectele erau punţi cǎtre trecut. Ȋn posesia acestui excentric se aflau schiţe de Holbein, arme şi armuri, ceramicǎ din Grecia Anticǎ, emailuri şi miniaturi etc. Se zvoneşte chiar cǎ ar fi posedat o cravatǎ de lemn, pe care a şi purtat-o când şi-a întâmpinat musafirii veniţi sǎ vadǎ casa, dar şi un pumnal care îi aparţinuse lui Henri al VIII-lea. O anecdotǎ spune cǎ acest pumnal a fost cumpǎrat de un actor britanic şi folosit de acesta pe scenǎ.
Nici nu ştiu ce mi s-a pǎrut a fi cel mai extravagant în toatǎ povestea Strawberry Hill. Pe de o parte e casa. E bizar cǎ un om, cu concursul unui prieten-arhitect, şi-a construit o casǎ inspiratǎ de catedralele gotice, iar elemente din ea, şemineuri sau uşi, se bazeazǎ pe boltele gotice, morminte medievale şi rozete. Mi-a plǎcut camera albastrǎ, dar m-a intrigat Galeria roşie şi auritǎ şi prezenţa vitraliilor într-o casǎ de om. Ȋn bibliotecǎ m-am simţit bine, dar m-a pufnit râsul când am gǎsit o nişǎ şi uitându-mǎ în sus, am vǎzut un fost zid al casei pe care Walpole desenase o fereastrǎ. Desenase, nu fǎcuse. Ȋn rest, m-a fǎcut tare curioasǎ cu privire la scrisorile lui, pe care le cerea înapoi celor cu care coresponda, şi mi-ar plǎcea sǎ citesc romanul lui, The Castle of Otranto, considerat primul roman gotic care se pare cǎ a inspirat-o pe Mary Shelley sǎ scrie Frankestein.
Macheta casei
Parter
Blue Room
Biblioteca
Red Gallery
Picturi ce mi-au plăcut
Vitralii
Fostul zid şi fereastra desenată
 
La ora la care am ajuns noi acolo eram singura la cumpǎrat bilete, aşa cǎ am fost privilegiatǎ sǎ vizitez casa de una singurǎ. La fel ca la Ham House, şi aici ghizii sunt extra-amabili şi dornici sǎ împǎrtǎşeascǎ din cunoştinţele lor şi faptul cǎ eram unica vizitatoare nu i-a împiedicat sǎ-mi ofere un tur extraordinar. Luc m-a aşteptat citind pe banca-scoicǎ şi apoi am colindat puţin prin grǎdinǎ. Mi-a plǎcut spaţiul pentru copii şi copacul sculptat pe care scria Once upon a time unde s-a întâmplat un lucru pe care mi-l voi aminti toatǎ viaţa. Biletul de intrare a costat de douǎ ori mai puţin decât ar fi trebuit, 5.40 lire, pentru cǎ îşi doreau ca în vara asta sǎ intre cât mai mulţi oameni în casǎ.
Banca scoică
Spaţiu pentru copii
Strawberry Hill şi nori de furtună
Si gata, am terminat de povestit despre vacanţa în Anglia; au fost şapte episoade pe care mi-a plǎcut sǎ le rememorez şi sper cǎ şi voi v-aţi bucurat de ele şi cǎ aţi aflat lucruri şi locuri care sǎ vǎ incite. Revin la normal, la rutina care-mi place, dar rǎmân şi puţin ancoratǎ în atmosfera englezeascǎ cu un serial absolut genial de care am dat întâmplǎtor şi pe care vi-l recomand din tot sufletul. Se numeşte Cranford, are puţine episoade, dar scenariul este divin, şi actorii, printre care Judi Dench, sunt extraordinari.
Cheers! 🙂

2 Comentarii

Lasă un răspuns