Vacanţǎ la Londra (4) – Proiectul Books about Town

Când am aflat cǎ proiectul acesta o sǎ fie prezentat pe strǎzile Londrei exact în vara când şi eu mǎ voi afla acolo, l-am trecut repede pe lista lucrurilor de vǎzut.

Books about Town este iniţiativa unei organizaţii, National Literacy Trust, de a creşte nivelurile de alfabetizare din UK, iar creativii instituţiei s-au gândit cǎ un bun mod de a face asta este de a apela la ilustratori profesionişti şi a-i pune la treabǎ. Zeci de bǎnci apar ca nişte cǎrţi deschise şi sunt decorate de artişti în spiritul unor romane britanice foarte cunoscute, un bun prilej pentru toţi de a explora literatura şi legǎtura ei cu oraşul.

Ca iubitor de lecturǎ, nu aveam cum sǎ ratez acest eveniment. Bǎncile sunt împǎrţite în patru zone largi, deci nu am avut cum sǎ le vǎd pe toate. Dar am fost în Bloomsbury, cartier de care, de altfel, m-am şi îndrǎgostit, şi unde am gǎsit reprezentǎri a unor romane care m-au fermecat.

Mi-a plǎcut proiectul pentru cǎ nu ai parte doar de un festin vizual, ci, în plus, descoperi şi o parte a oraşului care poate ţi-era necunoscutǎ: parcuri ascunse – Londra se poate mândri cu multe asemenea – , clǎdiri istorice, panorame asupra oraşului. Ȋn octombrie, toate bǎncile vor fi scoase la licitaţie, iar banii strânşi vor ajunge la copiii şi tinerii fǎrǎ posibilitǎţi din şcolile de pe tot cuprinsul Marii Britanii. Un proiect cu cap şi coadǎ cu evenimente, giveaway-uri, concursuri şi întâlniri.

Dupǎ ce m-am bucurat de bǎncile ce mi-au ieşit în cale, m-am întrebat cu oarecare tristeţe dacǎ proiectul acesta ar fi avut sorţi de izbândǎ la noi. Banii probabil cǎ s-ar fi strâns, dar ar fi rǎmas bǎncile în starea lor iniţialǎ, într-o ţarǎ în care blocurile noi sunt “însemnate” de aşa-zişii artişti grafferi imediat ce au fost recondiţionate? Ar fi avut loc evenimente fǎrǎ sforǎituri politice şi fǎrǎ împǎunǎri literare? E tare frustrant sǎ n-ai încredere.

Chiar dacǎ a fost zi cu ploaie, acele câteva ore petrecute în Bloomsbury cǎutând bǎncile au fost unele dintre cele mai plǎcute. Mai jos sunt cele 7 pe care le-am gǎsit în drumul nostru. Bucuraţi-vǎ şi voi!

 

                                                                       Mândrie şi prejudecată
                                                                         Sherlock Holmes
                                                                        Doamna Dalloway
                                                                     Hercule Poirot
                                                                           James Bond
                                                               Ce înseamnă să fii onest
                                                                           Peter Pan

2 Comentarii

Lasă un răspuns