Vacanţǎ la Londra (3) – Expoziţia Virginia Woolf

Virginia Woolf. Art, life and vision. 10 iulie- 26 octombrie 2014, National Portrait Gallery, Londra
 
                                                                             Sursa
 

Mi-am plǎnuit atent lista cu lucruri de vǎzut în Londra; în fond, am fost acolo pentru o singurǎ sǎptǎmânǎ şi cine ştie când voi mai ajunge iar în capitala britanicǎ…  Unul din lucrurile care se aflau foarte sus în lista mea era şi aceastǎ expoziţie despre viaţa Virginiei Woolf pe care sunt mândrǎ cǎ am vǎzut-o.

Am citit doar trei romane ale scriitoarei şi toate şi-au lǎsat o amprentǎ bine definitǎ asupra mea. E genul de scriiturǎ care te urmǎreşte, fiind destul de greu sǎ te remontezi şi sǎ te apuci dupǎ aia sǎ… trǎieşti. Nu de asta am fost la expoziţie. Nu sunt un fan, deşi probabil aş putea deveni. Dar acum câteva luni (târziu, ştiu) am aflat de existenţa Bloomsbury Group şi de faptul cǎ Virginia Woolf a fost unul din membrii fondatori. Pe scurt, grupul s-a format la începutul secolului 20 şi era alcǎtuit din scriitori, pictori sau filosofi care trǎiau şi lucrau în cartierul Bloomsbury din Londra edwardianǎ. Ca o parantezǎ, am fost prin cartierul Bloombsbury şi am gǎsit dovezi cǎ oamenii aceştia chiar au trecut pe acolo. Printre membri îi regǎsim, în afarǎ de Virginia Woolf, pe Leonard Woolf, soţul ei, sora ei, Cassandra Bell, o pictoriţǎ cunoscutǎ, E.M. Forster sau autoarea Vita Sackville-West. Practic, membrii grupului se întâlneau, neregulat, pentru conversaţii şi schimb de idei. Aveau convingeri progresiste, militau pentru cauze nobile (Virginia Woolf a fost una dintre cele mai active militante pentru dreptul de vot al femeilor), iar literatura care a ieşit din interiorul grupului a fost revoluţionarǎ din punct de vedere formal şi tematic.

 

Cu acestea în minte am pǎşit timidǎ în spaţiul dedicat expoziţiei. Nu am fǎcut fotografii, nu aveam cum, marea de oameni care şuşotea şi vǎlurea înǎuntru nu mi-ar fi permis, oricum. Expoziţia urmǎreşte viaţa scriitoarei de la început pânǎ la sfârşit şi cuprinde peste 100 de obiecte curatorii având acces la o mulţime de surse:

  • o serie de scrisori cǎtre sora ei, Vanessa, Vita Sackville-West sau Katherine Mansfield (pe care o admira);
  • portrete ale membrilor Bloomsbury;
  • opere de artǎ semnate de Picasso aparţinând familiei;
  • prime ediţii ale lucrǎrilor ei, publicate de Hogarth Press, editura pe care a înfiinţat-o alǎturi de soţul ei şi care, printre altele, ar fi putut fi responsabilǎ de apariţia romanului Ulysses, dar acest lucru n-a fost posibil din cauza lungimii romanului respectiv. Despre Ulysses, autoarea scria: “the pages reeked with indecency”, “spasms of
    wonder, of discovery, then again… long lapses of intense boredom”.
  • fotografii cu Virginia Woolf şi T.S. Eliot pe care soţii Woolf l-au publicat la Hogarth Press;
  • o paginǎ din paşaportul ei;
  • note din jurnale: “Thinking is my fighting”;
  • fotografii ale casei din Tavistock Square, bombardatǎ în 1940 şi care nu mai existǎ azi, dovadǎ mi-e îndelunga cǎutare pe strada respectivǎ într-o zi ploioasǎ: “I cd just see a piece of my studio wall standing: otherwise rubble where I wrote so many books. Open air where we sat so many nights, gave so many parties”.

 M-au trecut fiori când am citit scrisorile de adio cǎtre soţul ei şi sora ei, Vanessa, şi mai ales când am vǎzut bastonul cu care a plecat în plimbarea din care nu s-a mai întors. Stai şi te gândeşti cǎ femeia asta genialǎ, mâncatǎ de depresie, îşi ia bastonul, îşi pune pietre de râu în buzunar şi asta e tot. Şi înlemneşti. “I feel that I have gone too far this time to come back again.” 

Cred cǎ cel mai impresionant amǎnunt al acestei expoziţii este varietatea materialelor prezentate: ne trec prin faţa ochilor conversaţiile spumoase ale membrilor Bloomsbury, fotografii ce ţin de intimitatea casei Woolf, scrisori amintind o epocǎ şi intrigile din sânul unei societǎţi restrânse, o Virginia Woolf fotografiatǎ de Vogue, legǎtura ei amoroasǎ cu Vita Sackville-West surprinsǎ în note de jurnal, prietenii lor homosexuali şi geniali, scene domestice. Şi dintre toate, ne apare Viginia Woolf în toate manifestǎrile ei: autoare, activistǎ, persoanǎ publicǎ, feministǎ.

Deşi nu observ de obicei astfel de lucruri, aici m-a frapat un amǎnunt: media de vârstǎ a celor care vizitau expoziţia era în jur de 50 de ani şi asta pentru cǎ eu şi încǎ vreo câteva persoane o trǎgeam atât de jos. Mi s-a pǎrut puţin trist, dar sper cǎ, totuşi, a fost o întâmplare şi cǎ doar în “tura” mea a fost aşa. Oricum, expoziţia mi-a dat o poftǎ teribilǎ sǎ vizitez Monk’s House din Sussex, unde Virginia Woolf a locuit din 1919 pânǎ în 1941.

                                                                                        Sursa

Pe site-ul sǎu, NPG organizeazǎ un concurs cu premii în cǎrţi de Virginia Woolf. Tot ce trebuie sǎ faceţi e sǎ postaţi o fotografie (a voastrǎ sau a unui cunoscut) într-o “camerǎ separatǎ”. Aici puteţi vedea cǎ unele fotografii sunt chiar reuşite şi foarte în spiritul autoarei.

Lasă un răspuns