Pesto de leurdǎ cu ou poşat

Am vǎzut cǎ leurda încǎ rezistǎ pe tarabe, aşa cǎ azi vǎ aduc o reţetǎ simplǎ. Ȋn fiecare primǎvarǎ, fac aceleaşi douǎ lucruri de câţiva ani încoace: îmi cumpǎr vitamine (Centrum ruleazǎ) şi amestec un pachet de unt cu aproape o legǎturǎ întreagǎ de leurdǎ. Pentru imunizare, protecţie şi gust bun. Am fǎcut la fel şi anul ǎsta, numai cǎ leurda era încǎ destulǎ.  Aşa cǎ mi-am fǎcut pesto. Zic “pentru mine” cǎci Luc, deşi nu are nimic contra usturoiului, ba dimpotrivǎ, strâmbǎ totuşi din nas când vede şi aude despre leurdǎ. Ceea ce mǎ surprinde şi cred cǎ o sǎ tot fiu surprinsǎ…

Am început cu pesto-ul. 100 grame de muguri de pin i-am pus într-o tigaie încinsǎ, fǎrǎ ulei, ca sǎ se  prǎjeascǎ puţin pe fiecare parte. Dupǎ mine, orice nucǎ, fie ea brazilianǎ sau caju, e mai bunǎ prǎjitǎ un pic.

Dǎm tigaia deoparte, lǎsǎm mugurii de pin la rǎcorit şi apoi îi punem într-un blender împreunǎ cu o legǎturǎ  de leurdǎ ruptǎ cu mâna, 100 grame de parmezan ras şi ulei de mǎsline în funcţie de cât de moale vrem sǎ fie pesto-ul. Eu am pus mai puţin pentru cǎ l-am vrut ca o pastǎ. Se mixeazǎ câteva secunde şi la sfârşit se adaugǎ şi piper proaspǎt mǎcinat. Pesto-ul se dǎ la frigider.

Acu’, când vine vorba de ouǎ poşate mie mi-e puţin ruşine sǎ zic cǎ mi-era teamǎ sǎ le fac. E ridicol, dar am mai încercat de vreo douǎ ori, am pus pânǎ şi oţet în cratiţǎ, şi nu mi-a ieşit. Habar n-am ce fǎceam, ce nu fǎceam, câtǎ rǎbdare îmi lipsea, dar nu ieşea şi pace. Ei,  enter Andie şi video-ul ei. Şi am pus eu apǎ la fiert într-o cǎticioarǎ. Şi când a ajuns apa la punctul de fierbere, am dat focul la minim, ca apa sǎ rǎmânǎ fierbinte, dar sǎ nu mai facǎ bule. Am spart oul şi l-am pus într-un vas ramekin. Am amestecat cu linguriţa în cratiţǎ şi am rǎsturnat oul în apǎ, cu grijǎ. Dupǎ 3-4 minute, are consistenţa care-mi place mie, adicǎ e moale şi uber delicios. Ta-daaaaa!

Dupǎ aia, la câteva zile, am avut parte şi de un mic dejun la pat, cu ou poşat de Luc :). Fu lovely şi aşa vǎ doresc şi vouǎ.

 

Reţeta aceasta a apǎrut şi pe icook.

Lasă un răspuns