Hedonisme (10) – Colecţia de artǎ Ligia şi Pompiliu Macovei

“…am dorit sǎ avem lucruri frumoase în jurul nostru, indiferent de originea lor. A fost o perioadǎ în care am achiziţionat lucruri cu care ochiul sǎ se formeze, cu care sǎ convieţuim” Pompiliu Macovei

Am auzit relativ curând de acest muzeu, dar nu mi-aş fi închipuit niciodatǎ cǎ va fi atât de surprinzǎtor. Mi se vorbise de o casǎ veche, de doi proprietari care au donat-o cu tot ce adunaserǎ în ea de-a lungul vieţii şi povestea m-a prins. Ca întotdeauna, o casǎ veche care tremurǎ din încheieturi zgândǎrǎ ceva în mine şi vreau sǎ vǎd cu ochii mei. Pânǎ nu e prea târziu, pânǎ nu se gândeşte vreun deştept sǎ profite şi sǎ construiascǎ el o mǎgǎoaie lucrativǎ în faţa sau în spatele unui astfel de monument… Am luat douǎ prietene de braţ şi am mers agale cǎtre 11 Iunie.

 

 

Zǎpada care se topeşte în perioada asta, picurii reci de apǎ care cad din streşini, piatra casei ciuruitǎ, poarta masivǎ de la intrare, totul e fǎcut parcǎ sǎ te opreascǎ din a mai înainta. Casa care adǎposteşte colecţia este în stil eclectic francez, cu marchizǎ la uşa principalǎ şi înconjuratǎ de o grǎdinǎ unde se aflǎ şi un tei ocrotit. Am intrat şovǎitor şi podelele bǎtrâne se arcuiau dureros sub paşii noştri.

Camerele înalte, cu tavane dezolante şi crǎpate pe porţiuni uriaşe, lumina difuzǎ, praful atotputernic, sordidul în care plutesc neajutorate lucrǎri de valoare şi indiferenţa cu care e tratatǎ o colecţie impresionantǎ, toate acestea m-au înfuriat şi m-au întristat în acelaşi timp. Dupǎ aceea, uimirea!

 

 

El, Pompiliu Macovei, a fost arhitectul şef al capitalei, cel care a proiectat aerogara Bǎneasa. Tot el a coordonat proiectul de construire a stadionului Lia Manoliu cu o capacitate de peste 70,000 locuri. A mai fost profesor, preşedinte al Uniunii Arhitecţilor Români, Ministru al Culturii şi ministru adjunct la Externe. Soţia lui, Ligia Macovei, a fost artist plastic şi a beneficiat de titlurile soţului ei pentru a putea cǎlǎtori. Este cunoscutǎ mai ales pentru ilustraţia fǎcutǎ poeziilor lui Eminescu şi Arghezi.

Nu am reuşit sǎ înţeleg cum au putut cei doi sǎ adune o colecţie atât de impresionantǎ de obiecte în vremurile frǎmântate ale comunismului, dar faptul cǎ au izbutit şi cǎ azi putem sǎ o admirǎm este extraordinar. Colecţia conţine piese vechi de mobilier, ca dulapul de sacristie din secolul XIII; tablouri de valoare aparţinând pictorilor Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Ion Andreescu, Ion Al. Steriadi sau Marcel Iancu; fotolii din Renaşterea italianǎ; bufete Biedermaier; vase rituale din China dinastiei Shang; masa spaniolǎ din mahon masiv şi scaunele din piele; artǎ popularǎ din toate regiunile ţǎrii; icoane; covoare persane; sobe de teracotǎ din Boemia; 11,000 de cǎrţi din care peste 10,000 sunt albume de artǎ, esteticǎ şi filosofie; un birou Louis-Philippe; o faţǎ de ladǎ din secolele XIV-XV din Franţa; ceramicǎ chinezeascǎ şi islamicǎ, cristal de Boemia şi multe, multe altele.

 

Peste tot unde întorci privirea dai de lucruri aduse cu dragoste de soţii Macovei din cine ştie ce colţ al lumii noastre mari. Este copleşitoare curiozitatea lor, iubirea faţǎ de frumos şi pasiunea cu care au crescut aceastǎ colecţie timp de 68 de ani.

Fiecare încǎpere înseamnǎ o cǎlǎtorie garantatǎ, în locurile cele  mai diverse şi în vremuri de mult apuse, şi nu poţi sǎ nu vrei sǎ ştii mai multe despre cei doi colecţionari. Din acest punct de vedere lucrurile stau bine pentru cǎ de la început pânǎ la sfârşit ai parte de ghidaj plin de informaţii exhaustive despre fiecare obiect şi chiar o lecţie de istorie pentru a ancora bine existenţa familiei Macovei în timp.

De prisos, poate, sǎ spun cǎ biblioteca a fost locul care m-a fascinat cel mai mult, de pe pereţii cǎreia nu-mi puteam dezlipi ochii, toate cǎrţile atrǎgându-mǎ ca un magnet. Mi-au plǎcut şi cǎrţile cu dedicaţie din partea unor autori interbelici cunoscuţi, mǎsuţa rotundǎ în stil veneţian, soba frumos lucratǎ pe care mi-o şi închipuim duduind de cǎldurǎ. A fost magic! A fost o bucatǎ de viaţǎ, care deşi prǎfuitǎ, te prinde în mreje şi vrei sǎ împarţi bucuria aceea a descoperirii. Aşa cǎ plǎnuiesc încǎ o vizitǎ înspre varǎ, ca sǎ prindem şi teiul în cea mai bunǎ versiune a lui. Cine mai vine? 🙂

 

Sursa foto: Artindex
HEDONISME-le sunt lucruri mari şi mici care mǎ bucurǎ. Am ales sǎ scriu despre ele pentru cǎ nu vreau sǎ uit ce am simţit într-un anumit moment şi mai ales pentru cǎ îmi întreţin starea de bine.

4 Comentarii

  1. Am fost și eu, acum câteva zile. S-au făcut lucrări de întreținere majore, deci totul arată mai bine. Recent, muzeul s-a îmbogățit cu o nouă donație, colecția de artă populară românească. E o mică bijuterie acest muzeu, iar colecția de pictori români denotă un mare și rafinat discernământ. De reținut că activitatea soților Macovei (inclusiv cea de colecționari) a traversat mai multe regimuri, din perioada carlistă la cea comunistă și post-decembristă. Pompiliu Macovei nu a încetat să achiziționeze cărți și piese de artă pentru colecția sa până la moarte (2008 sau 2009, nu mai știu exact). Ligia Macovei e un nume destul de important în istoria artei românești și s-a remarcat mai ales ca graficiană și ilustratoare de carte. Muzeul ne arată și câteva picturi de șevalet semnate de ea, unele foarte bune, altele mai slabe decât schița preliminară. Ligia Macovei este un artist inegal, dar interesant. E un muzeu foarte ofertant. Dacă v-a plăcut, cred că o să vă placă și Muzeul Storck. Teiul de la Macovei e contracarat de un superb salcâm japonez cu trunchi contorsionat aflat în curtea interioară, un copac predestinat unei familii de sculptori + monumentalistă 🙂

    1. Oau, se pare ca si tie ti-a placut foarte mult si ma bucur, a fost unul din muzeele la care am fost, pur si simplu, uluita cu fiecare lucru pe care-l vedeam.
      Sa stii ca Muzeul Storck e pe lista mea, la fel ca si Casa Memoriala Liviu Rebreanu si Martisorul lui Arghezi.
      Multumesc mult pentru comentariu. 🙂

Lasă un răspuns