Despre începuturi şi un pate de ciuperci

Cred c-am mai zis undeva cǎ-mi plac începuturile, de orice fel ar fi ele. E atâta prospeţime într-un început, atât entuziasm în faţa unei pagini albe care de-abia aşteaptǎ sǎ fie umplutǎ cu vise… Şi cine suntem noi sǎ spunem cǎ rezoluţiile de an nou n-au cum sǎ ţinǎ? Suntem diferiţi, slavǎ Domnului, şi avem un fel unic de a funcţiona, de a ne pune rotiţele în mişcare şi de a ne ridica în zilele nu-prea-bune. Dar nu despre planurile de an nou voiam eu sǎ vorbesc acum… Stǎteam eu pe 1 ianuarie, la ora 9 dimineaţa (am rezistat voiniceşte pân’ la 1 în noaptea cu pricina, în caz cǎ vǎ-ntrebaţi) şi îmi ziceam cǎ ar fi interesant de observat cum încep anul. Pentru mine mai mult :). Şi au rezultat urmǎtoarele: primul lucru citit: un interviu fain cu Matei Vişniec în Dilema Veche despre cel mai nou roman al lui, Negustorul de începuturi de roman (ha, încǎ un început); între timp am ajuns şi-n librǎrie şi-am rǎsfoit cartea, dar nu prea mi-a gâdilat simţurile; primul lucru fǎcut în anul cel nou: am strâns masa din sufragerie; primul lucru gândit: visele urâte din noaptea precedentǎ (mda); primul lucru mâncat: iaurtul cu fulgi de ovǎz şi merişoare + o felie de cozonac şi ceai; primul lucru vǎzut/ascultat: Concertul de la Viena de Anul Nou; primul lucru spus: La mulţi ani, unui cap ciufulit şi adormit; primul lucru fotografiat: Luc şi pǎrul ciufulit, dar nu se cade sǎ arǎt aici, aşa cǎ, iatǎ:

Primul film vǎzut (revǎzut, de fapt): The Holiday, care dupǎ pǎrerea aceluiaşi Luc, n-are cum sǎ intre în arsenalul anual al filmelor de Crǎciun. Prima carte cumpǎratǎ: Viaţa pe un peron. Nu ştiu dacǎ toate astea sunt relevante în vreun fel, timpul va decide.

____________________________
Deocamdatǎ nu gǎtesc şi am douǎ rezoane culturiste: 1. tata şi pǎrinţii lui Luc au impresia cǎ noi suntem numa’ buni de rotunjit şi, sincer, am cam fǎcut-o, spre necinstea noastrǎ, dar d’aia existǎ rezoluţia de an nou şi b. am vreo douǎ reţete de anul trecut care n-au fost încǎ lǎudate în faţa ochilor voştri. Prima din ele: pateul de ciuperci cu cimbru şi coniac.
Dintre reţetele anului trecut, probabil cǎ supa de ceapǎ este pe primul loc. Dar pateul ǎsta şi recentul salam de biscuiţi sunt şi ele în top şi vor fi cu siguranţǎ refǎcute.
Am vrut pate de ciuperci pentru masa de Crǎciun şi, deşi porcul avea toate atuurile, eu zic cǎ meciul s-a terminat cu remizǎ. Asta şi pentru cǎ eu sunt mai vocalǎ şi-mi apǎr marfa mai abitir decât porcofilii, da’ n-are a face…
M-au susţinut în demersul meu reţeta Andrei şi cea a lui Mazi, pe care le-am potrivit cum mi-a plǎcut şi dupǎ posibilitǎţi. Doar de la coniac n-am fǎcut rabat. Mi se pare normal.

Mai întâi, am curǎţat, spǎlat şi feliat 250 de grame de ciuperci champignon şi 250 de grame de pleurotus. Ȋntr-o tigaie, se topesc douǎ felii de unt şi se adaugǎ 4 şalote tǎiate mǎrunt, 4 cǎţei de usturoi tocaţi, câteva frunzuliţe de cimbru proaspǎt şi se lasǎ un minut sǎ se întrepǎtrundǎ.

Se adaugǎ ciupercile tǎiate. Se lasǎ cam 5 minute, amestecând din când. Se adaugǎ sare, 4 linguri mari de coniac şi 2 linguriţe de suc de lǎmâie. Se lasǎ pe foc pânǎ ce se evaporǎ lichidul, adicǎ în jur de 20 de minute. Se ia de pe foc şi se lasǎ la rǎcit.

Ciupercile se transferǎ apoi în robot cu încǎ o felie de unt şi se mixeazǎ pânǎ ce rezultǎ o pastǎ.

Se topesc 200 de grame de unt la foc mic pânǎ când acesta începe sǎ se separe. Se înlǎturǎ spuma şi rezultǎ astfel untul clarifiat care se toarnǎ peste ciuperci aşa încât sǎ formeze un sigiliu. Se orneazǎ cu frunzuliţe de cimbru. Şi e bun, credeţi-mǎ pe cuvânt! Se lasǎ la frigider peste noapte şi rezistǎ cam 4 zile din momentul în care a fost fǎcut.

Un an nou plin de lucruri bune vǎ doresc!

 

Lasă un răspuns