Sibiul meu (2)

Ce mâncǎm bun în Sibiu

Pǎi, dacǎ e noroc, cum am avut noi, mâncaţi un mic-dejun bogat la pensiune. Poze n-am fǎcut, va trebui sǎ mǎ credeţi pe cuvânt, dar n-am vrut ca ceilalţi oaspeţi sǎ se simtǎ agasaţi şi sǎ-mi arunce priviri belicoase în caz c-aş fi rotit farfuria în toate pǎrţile pentru mai multe cadre.

 

Mic-dejunul la Casa Burghezǎ s-a întâmplat la ora 9 în fiecare dimineaţǎ, cu precizie chiar, când domnul venea şi ne aducea bunǎtǎţi felurite din bucǎtǎrie: ouǎ prǎjite şi omletǎ, douǎ tipuri de brânzǎ, unt, mai multe feluri de dulceaţǎ, lapte şi cereale, suc de fructe, zacuscǎ şi salatǎ de vinete, castraveţi muraţi, iaurt simplu, pâine din belşug. A, şi carne. Mǎ rog, nişte salam şi şuncǎ de nu-ştiu-ce…, Luc? Pe lângǎ astea, aşa cum am zis şi în primul post, doamna ne-a oferit şi îngheţatǎ fǎcutǎ de ea, foarte bunǎ, mai ales când o mǎnânci cu ochii la stele, legǎnându-te în scrânciob.

 

 

Apoi, te ţii de vizitat şi bei apǎ multǎ şi ronţǎi nişte covrigi sau sticksuri cu mǎsline, prostii în general.

Ȋn prima searǎ am mâncat La Turn. Din cauza oboselii, ne-am cam cherchelit amândoi de la prima gurǎ – de prosecco frizzante, eu, şi bere, Luc- aşa c-am stat la masǎ destul de mult. N-aveam poftǎ de nimic fancy, aşa c-am cerut crostini cu somon. Bune, la ce foame mi-era, cu somon cât sǎ se facǎ simţit.

 

Luc a fost mulţumit de pizza lui mexicanǎ, deşi s-a oprit de câteva ori zicând cǎ nu mai poate, da’ e ruşine sǎ laşi în farfurie, eu aşa ştiu, şi-a mâncat tot pânǎ la urmǎ.

Am mai cerut şi-o panacotta, da’ n-am mare lucru a zice despre ea: dacǎ nu era sosul ǎla fake de cǎpşuni peste ea n-ar fi avut niciun gust.

Ne-am ridicat cu chiu cu vai de la masǎ (şi nu pentru cǎ eram cine ştie ce de sǎtui, ci de obosealǎ, aia plǎcutǎ când ştii cǎ o sǎ faci febrǎ muscularǎ şi e bine tare), mi-am cumpǎrat douǎ bufniţe pe un lǎnţuc-ceas şi prima mea ochelari de soare din clasa a opta (da, sunt ciudatǎ). Mǎ rog, ochelarii au fost cadou de la Luc de ziua lui. 🙂 La  multi aaaaaani!

Sâmbǎtǎ seara ne-a gǎsit la Pardon Cafe dupǎ ce-l cǎutasem ca bezmeticii, fǎrǎ sǎ ne dǎm seama cǎ treceam în fiecare zi pe lângǎ el, pentru cǎ pe la ziduri intram noi mereu în oraş. Coconut Kiss-ul e un cocktail foarte bun, recomand pentru amatorii de cocos.

Inelele de ceapǎ au fost ok.

 

Rigatoni cu ton mi-au plǎcut mult, chiar dacǎ pastele erau cam prea fǎcute pentru gustul meu şi nici n-aveau destul pǎtrunjel. Dar a fost tare bun.

 

Papilele lui Luc ţipau şi de data asta “pizza, pizza, pizza!” aşa cǎ şi la masa asta tot asta şi-a luat. I-a plǎcut, ce sǎ nu fie bun?
E de mers la Pardon Café, aratǎ frumuşel, personalul e amabil şi au o muzicǎ fainǎ ce te îmbie sǎ mai rǎmâi. Sau sǎ te
întorci.  Ultima searǎ am petrecut-o la Go In, din Piaţa Micǎ. A durat mai mult pânǎ ne-au adus comanda, dar era plin acolo spre deosebire de celelalte locuri. Poate cǎ n-ar fi trebuit, dar când am vǎzut-o, am ştiut cǎ trebuie sǎ încerc supa de ceapǎ. Fiind prima datǎ când mǎnânc aşa ceva, mi-a plǎcut. Luc s-a scuturat de câteva ori zicând cǎ e prea sǎratǎ, mie tocmai asta-mi plǎcea :P.
Legumele la grǎtar au fost ok, la fel şi puiul cu sos de lǎmâie şi cartofii cu rozmarin ai lui Luc.

 

Pentru dulce, ochisem Cafe Wien din prima searǎ. Era destul de plin pentru cǎ tocmai se întâmpla un concert cu interpreţi de operǎ, dar am avut noroc. Am gǎsit o masǎ şi deşi nu mai aveau ştrudelul cu mere şi sos de vanilie dupǎ care tânjeam, ne-am mulţumit cu un Sachertorte dupǎ reţeta vienezǎ şi un tort cu cremǎ caramel dupǎ o reţetǎ localǎ. Ȋn atmosfera aceea, cu arii celebre curgând pe lângǎ zidurile bisericii şi furişându-se pânǎ în cele mai ascunse cotloane, ne-am simţit cel mai bine, a fost modul perfect de a ne lua rǎmas bun de la acest oraş care ne-a primit atât de bine.
Si chiar asta am fǎcut 🙂

Lasă un răspuns