Mic-dejun cu omletǎ şi somon

 

Azi-dimineaţǎ m-am trezit cu zâmbetul pe buze. Ȋn timp ce mǎ întindeam ca o mâţǎ l-am auzit pe Luc, care încǎ dormea, cǎ râde. Avea râsul ǎla ca atunci când vede un câine simpatic cum îşi freacǎ blǎniţa de asfalt sau când fac o boacǎnǎ şi lui i se pare adorabil. Mi-a plǎcut râsul lui. Am aflat când s-a trezit cǎ mǎ visa pe mine. Am ieşit puţin afarǎ, am simţit mirosul de iarbǎ proaspǎt cositǎ şi m-am întors la rǎcoare sǎ-mi pregǎtesc un mic-dejun desfǎtǎtor.

N-am mai mâncat pâine de o sǎptǎmânǎ aşa cǎ mi-am acordat azi o derogare. Fǎrǎ bǎtǎi mentale cu cilice şi fǎrǎ teamǎ cǎ voi arde în chinurile iadului dacǎ mǎnânc o bucǎţicǎ de pâine. I’m such a drama queen sometimes!

Pentru asta am bǎtut douǎ ouǎ peste care am adǎugat feliuţe subţiri de ardei kapia şi bucǎţele de ceapǎ roşie. Nu foarte mult, cât sǎ coloreze puţin marea de galben. Fǎrǎ sare şi piper de data asta, dar voi puteţi adǎuga, se desfac aromele şi mai bine.

 

 

Am pus acest amestec în tigaie unde se topise deja o lingurǎ de unt. Am lǎsat câteva minute sǎ se facǎ şi am întors omleta ca pe o clǎtitǎ. Nu mi-a ieşit din prima, dar trebuie sǎ munceşti puţin ca lucrurile sǎ iasǎ bine.

Am lǎsat omleta sǎ respire puţin, am tǎiat-o pe jumǎtate şi am întins-o pe o felie de pâine cu seminţe. Peste ea am pus somon afumat, am picurat suc de lǎmâie şi am adǎugat şi câteva firişoare de mǎrar peste fiecare.

Am însoţit omleta cu douǎ mini-croissante simple şi o canǎ de cacao cu lapte. Best breakfast ever ! 🙂

Sǎ aveţi o zi fantasticǎ!

 

4 Comentarii

Lasă un răspuns