Sibiul meu (1)

 

Ne-am petrecut mini-vacanţa de anul acesta la Sibiu. Eu mai fusesem de vreo douǎ ori înainte, în trecere doar, şi eram curioasǎ ca o mâţǎ. La fel şi Luc.
Gazda: Am cǎutat destul de mult şi am ales Casa Burghezǎ. Nu ne-a speriat faptul cǎ e la vreo 15-20 de minute mers agale de centru, pentru noi e chiar mai bine aşa. Ȋn plus, cartierul e super liniştit, cu case frumoase şi cu obloane colorate, o plǎcere sǎ priveşti cu nesaţ în stânga şi-n dreapta. Pe drum, dai de „triplete”, trei case identice aranjate în trei colţuri ale unei intersecţii, o cafenea simpaticǎ pe care doar am mângâiat-o cu privirea ori de câte ori treceam pe acolo şi o casǎ în stil gigibecali târziu (fǎrǎ cruci, totuşi), aparţinând, probabil, unui magnat  local.

Casa Burghezǎ înseamnǎ doi oameni generoşi şi amabili şi o casǎ cu motive lemnoase, camere curate cu aşternuturi apretate şi scrânciob în curte – unde şi stǎteam în fiecare dimineaţǎ sǎ scriu, cu ceaiul de pǎducel şi chimen lângǎ mine, pânǎ când Luc catadicsea sǎ deschidǎ ochii şi sǎ mormǎie ceva în limba moţǎiţilor. Noi am primit camera din apartament care aratǎ cam aşa şi unde baia e dotatǎ cu chiuvete separate pentru el şi ea.

 

 

Preţ: 150 lei/noapte cu mic dejun inclus (şi care e delicios, cu multiple alegeri). Pe lângǎ asta, poţi mereu sǎ-ţi faci ceai sau cafea, pe masǎ sunt şi crǎnţǎnele la discreţie, iar doamna te serveşte şi cu îngheţatǎ şi plǎcintǎ cu mere fǎcute de dumneaei. Noi tot acolo mergem şi la urmǎtoarea vizitǎ în Sibiu, indubitabil.

Oraşul: Am ajuns în oraş la 4, pânǎ la 5 plecasem deja din pensiune. Ȋn prima zi, am bifat urmǎtoarele obiective: Turnul Sfatului, unde la primul nivel era şi o expoziţie 3D şi pentru prima oarǎ, mi-a plǎcut şi mie o panoramǎ. Acoperişurile se vedeau frumos, nu eram foarte sus şi am zburat cu gândul la Praga. Ne-am învârtit apoi prin centru, cam haotic din cauza Raliului Sibiului care-şi aruncase bolizii fix în Piaţa Mare unde ambalau ǎia motoarele de te durea capu’… (întotdeauna mi-am dorit sǎ zic “bolid” şi “ambalat motoare” în aceeaşi frazǎ- îs mândrǎ!- totuşi erau maşini de raliu, ştiu cǎ se poate şi mai  bine).

Am trecut pe lângǎ Casa Calfelor şi le-am vǎzut la lucru, ceea ce mi-a dat o stare de bine curioasǎ. Nu poţi sǎ ştii mereu de ce te bucurǎ unele lucruri aşa cǎ mai bine te dedai simţirilor.

Mergând, am vǎzut Podul Minciunilor, feţe de masǎ colorate :P, Pivniţa cu vinuri, casa cu cariatide, strada sforii cu mesaj şi catedrala ortodoxǎ. Peste drum de catedralǎ, o casǎ unde a poposit  Mihai Eminescu şi o plǎcuţǎ.

 

 

 

 

 

Ne-am oprit sǎ mâncǎm La Turn, dar despre mâncare va veni un post separat.

A doua zi am fost la Muzeul Satului şi ne-am plimbat peste tot, fǎrǎ sǎ vedem toate casele pe îndelete, din cauza soarelui prea puternic. M-am împrietenit cu o floare a soarelui şi în altǎ ordine de idei, am şi fǎcut o micǎ insolaţie, un bonus pe lângǎ bronzul de tractorist cu care tre’ sǎ convieţuiesc acum.

 

Am intrat apoi la Zoo, ne-am hlizit la toate animalele şi-mi pare tare bine cǎ nicio clipǎ n-am simţit milǎ pentru ele, ceea ce înseamnǎ cǎ oamenii de acolo îşi fac treaba foarte bine.
Ȋntre o cuşcǎ şi alta, ne-am plimbat şi cu hidrobicicleta pe lacul de un metru din Zoo. Fu fain deşi n-am pedalat, pentru cǎ nu ştiu cum, dar în ziua aia mǎ apucaserǎ domnişorelile şi eram în fustǎ. Ȋn leagǎn, a mers :).

Ne-am întors în oraş destul de bezmetici, mersesem multişor, am vǎzut Scara Aurarilor (nu din întâmplare cum am aflat cǎ se întâmplǎ adesea, ci pentru cǎ Luc ştie sǎ citeascǎ o hartǎ, un lucru cu care eu nu mǎ pot lǎuda pentru cǎ mie-mi place sǎ mǎ pierd prin oraşe noi; ha!), am mâncat şi pânǎ la ora 22 sforǎiam amândoi de numa’.

 

Ultima zi plinǎ era plǎnuitǎ pentru Rǎşinari, dar augusta-mi persoanǎ era mârâitǎ din cauza cǎldurii şi a febrei musculare de peste tot şi ne-am reorientat. Am fost în Sub Arini, un parc mare în curs de reamenajare, prin care ne-am plimbat puţin şi am moţǎit amândoi pe o bancǎ. Ne-am întors la pensiune, ne-am uitat la cursǎ (F1) şi am ieşit pe la 7 sǎ vedem cum se comportǎ oraşul seara. Piaţa Mare îşi recǎpǎtase aerul, bolizii dispǎruserǎ, Sibiul era al oamenilor aşa cum îi şade cel mai bine.

 

Ne-am plimbat pe strǎzi şi strǎduţe, ceainǎria pe care o cǎutam (TeaSpot) era în vacanţǎ, aşa cǎ am continuat hoinǎreala. E frumos, oamenii sunt mai drǎguţi ca oriunde – am şi asistat la câteva scene de generozitate extraordinare-, vechiul şi noul se îmbinǎ armonios, şi în general, mi-a dat o stare pe care am mai simţit-o doar afarǎ din ţarǎ: cǎ aşa trebuie sǎ fie, cǎ molcom nu înseamnǎ pasiv, cǎ liniştit nu înseamnǎ lipsit de curaj şi cǎ nu trebuie sǎ urli ca sǎ primeşti. De revizitat şi aprofundat!

 

6 Comentarii

  1. Ah, ce păcat că n-ați mai ajuns la Rășinari… va fi o dată viitoare cu siguranță 🙂 Mă bucur că te-ai bucurat de Sibiu. Acum constat că eu n-am văzut prăvălia "Mă gândesc la ea"… 🙁 Va fi și la mine o dată viitoare… sper 🙂

  2. Frumoasă vacanţă aţi avut 🙂
    Arată foarte bine camera, iar pentru scrânciob un maaare plus!!
    Chiar sunt curioasă cum ţi s-a părut mâncarea La turn, eu nu am avut o experienţă prea plăcută acolo :))

  3. @Bia: Si mie mi-a parut un pic rau, da' erau orele de intoarcere cam nepotrivite pentru noi si pentru maraiala care ne luase de la caldura.
    Pravalia era pe strada Tribunei. De pe Mitropoliei, unde e casa cu cariatide si catedrala ortodoxa, dai imediat in strada asta. Sigur va fi o urmatoare data, e superb. 🙂

    @Andra: Da, scurta, nu am apucat sa-mi fie dor de Bucuresti, dar a fost frumos.
    Recomand pensiunea cu cel mai mare drag, ne-am simtit foarte bine acolo. Cat despre Turn, stay tuned! 🙂

Lasă un răspuns