Londra- partea a doua

Ziua a doua, zi frumoasǎ, ziua dupǎ nervii cǎ nici mǎcar o companie aviaticǎ mare nu poate sǎ spunǎ din vreme: „bǎi, proştilor, nu o sǎ vǎ îmbrǎţişaţi azi oamenii dragi, mai staţi aici”. Şi nimic nu e mai frustrant decât când ştii c-ar trebui sǎ ajungi acasǎ, dar din varii motive, independente de tine, nu poţi sǎ faci asta. Şi urǎşti drumul când ţi-e dor de casǎ.

Dar uiţi asta a doua zi, când porneşti sǎ descoperi un oraş singur, cu o hartǎ în buzunar şi umbrela în rucsac, cǎ doar nu eşti în ţara ceţurilor şi ploilor degeaba. Şi te rǎtǎceşti un pic la început, reiei, vezi un copac mooooov, tare mov şi ziua începe deja sǎ fie bunǎ.

Primul lucru pe care l-am fǎcut în acea zi de sâmbǎtǎ a fost sǎ ajung în Borough Market. Lista mea cuprindea şi Camden Market, dar n-a fost sǎ fie sǎ ajung şi acolo.

Borough Market e mare, parfumat şi colorat. Am avut impresia de multe ori cǎ am terminat de vizitat tot, dar mai era o stradǎ care ducea spre o altǎ aripǎ, un colţ pe care nu-l inspectasem. E plin de fructe şi legume, pâine proaspǎtǎ, brânze de toate felurile- eu cât am fost în Anglia am tot mâncat Cheddar şi nu m-am plictisit deloc-, mǎsline greceşti, peşte, sucuri organice, mâncare etnicǎ gata preparatǎ, cafea şi ceaiuri, condimente, cǎrnuri care mai de care mai apetisante.

Singurul lucru pe care l-am fǎcut la plecare a fost sǎ-mi cumpǎr o focaccia delicioasǎ din care am ronţǎit apoi toatǎ ziua şi din care mi-am fǎcut şi un sandviş pentru drumul spre aeroport.

Am mirosit trufe pentru prima datǎ, am gustat nişte brânzǎ (am uitat ce), am admirat sparanghelul sǎlbatic şi m-am amuzat când vedeam americani dezinvolţi cum se extaziau în faţa unor…roşii. Am salivat la cheesecake-uri şi ciocolatǎ şi tare mi-aş fi înfipt nasul în tufa aia de lavandǎ, dar în general am avut un comportament social destul de acceptabil. A, şi am întins cu pâine în ulei de trufe albe şi negre. Albul a rulat!

Clǎtiţi-vǎ şi voi ochii!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dupǎ ce-am ieşit din piaţǎ, am luat-o pe pod (un pod), m-am uitat în stânga şi dreapta, am vǎzut London Bridge (de mai jos) şi m-am gândit cǎ dacǎ vreau sǎ vǎd chestii interesante, poate c-ar fi un lucru deştept dacǎ aş lua-o pe traseul Hop On-Hop Off-urilor care circulau pe acolo. Gigea, Ioana! 🙂 Aşa am ajuns la St. Paul, unde m-am odihnit puţin, picioarele dureau un pic, stomacul protesta. Aici s-a întâmplat prima îmbucǎturǎ de focaccia, binecuvântaţi fie carbohidraţii! Vǎzut şi o mireasǎ, nu era Diana, da’ nici de lepǎdat nu era, soţul ei chelios era de aceeaşi pǎrere, îs sigurǎ.

Mergând, am dat peste asta de mai jos, mie mi se pare interesant tare.

Am ajuns şi într-un magazin Twinnings, un regat al ceainicelor şi ceaiurilor în cutii colorate, am dat de Covent Garden (iar!) unde o cântǎreaţǎ de operǎ le cânta unor meseni şi-i pupa cu forţa, la întoarcere am trecut pe lângǎ doi cǎluţi care patrulau regulamentar pe partea greşitǎ (!) a drumului şi am poposit în Trafalgar Square unde se distrau fanii Borussiei Dortmund. Mie-mi place fotbalul, nu şi cel german, totuşi, dar am o febleţe pentru suporteri aşa cǎ i-am admirat şi de aproape, şi de departe, cam vreo orǎ. Am intrat şi în National Gallery, n-am mers în toate sǎlile pentru cǎ spectacolul de afarǎ mi se pǎrea mult mai interesant. 🙂

 

Apoi am luat drumul Buckingham Palace-ului, fǎrǎ sǎ pierd St James Park din vedere şi observând cititorii lor şi unele tipuri de…bǎrbaţi, de exemplu, perfect normali, pânǎ când te uitai în jos şi vedeai cǎ poartǎ sandale cu tocuri. E aşa o mare varietate de lume în Londra şi lucrul ǎsta e tare reconfortant. N-am fost impresionatǎ de palat, mi-au plǎcut mai mult nişte porumbei care se curtau într-un copac şi veveriţa care a stat aproape de mine, mâncând liniştitǎ dintr-o alunǎ.

 

 

A fost bine c-am fost singurǎ, am mers în ritmul meu, pe unde m-au purtat paşii, fǎrǎ sǎ ţin prea mult seama cǎ trebuie sǎ ajung undeva. Foarte rar am simţit nevoia sǎ spun cuiva „uite, ce frumos e, ce bine miroase, ce tare e aia!” şi asta pentru cǎ Londra nu mi-a intrat cu adevǎrat pe sub piele. O comparam (stupid poate, recunosc!) cu Parisul, şi ca o francofilǎ convinsǎ, Parisul învingea mereu. Oamenii, în schimb, par infinit mai drǎguţi ca în capitala francezǎ. Ȋn rest, mǎ bucur cǎ Londra o adǎposteşte pe Miruna care a avut grijǎ de mine şi mi-a pus liliac pe pernǎ ca sǎ mǎ trezesc fericitǎ! Pupsilonşi, fatǎ dragǎ!

 

1 Comentariu

Lasă un răspuns