10 lucruri ce-mi plac*

 

  • Mirosul de nag champa, singurele beţişoare a cǎror aromǎ nu dǎuneazǎ ochilor şi nasului meu. Ȋmi place mai ales dimineaţa, când încǎ nu e prea cald şi când valsez prin mijlocul aburilor ca sǎ mǎ învǎluie cu mireasma lor.
  • Sǎ ies în parc dimineaţa devreme, chipurile ca sǎ citesc. De fiecare datǎ, privirile îmi sunt acaparate fie de raţe, fie de ţestoase, sau de cine ştie ce alt gând ce aterizeazǎ cu neruşinare în minte, îndepǎrtându-mi privirea de la carte.
  • Sǎ fac baloane de sǎpun, în parcul mai sus menţionat. Mǎ face sǎ mǎ simt micǎ şi dacǎ mai gǎsesc şi un chupachups adevǎrat care sǎ se bucure cu mine de rotocoalele irizate, fericirea e completǎ.
  • Sǎ dezleg integrame, sǎ fac sudoku. Ȋmi place, uneori mǎ simt deşteaptǎ :P.
  • Sǎ vorbesc cu prietenii mei. Ȋmi plac prietenii mei, mǎ stimuleazǎ şi mǎ fac sǎ râd, mǎ ascultǎ şi au grijǎ de mine. Mi-e dor de ei când sunt departe. Acestea fiind zise: „Hai acasǎ odatǎ, mâţǎ!”
  • Ȋmi place sǎ mǎ joc boardgames: Risk, Ticket to Ride, Dobble, Dixit, Saboteur, remi. Şi încǎ nu le-am încercat pe toate. Nu-s teribil de priceputǎ, dar mǎ descopǎr competitivǎ. Şi uşor ofticatǎ, dar nu fac prea urât :).
  • Colecţia mea de semne de carte. Nu-s toate cumpǎrate de mine, le mai şi primesc de la prieteni, dar sunt mândrǎ de ele. Un cititor feroce sigur înţelege asta 🙂
  • Sǎ scriu de mânǎ. Ȋn momentul acesta, îmi exersez mâna pe 3 caiete diferite, fiecare cu specificul lui.
  • Ritualul meu de dimineaţǎ: imediat ce mǎ trezesc, beau cel puţin 200-300 de ml de apǎ pe stomacul gol, apoi repaus 30 de minute, urmat de un mic dejun copios: iaurt grecesc cu fulgi de ovǎz, omletǎ, brânzǎ, salatǎ.
  • Sǎ aflu cel puţin un lucru nou în fiecare zi. Anul trecut am fǎcut timp de 100 de zile exerciţiul ǎsta, controlat adicǎ (scriam tot ce aflam într-o agendǎ) şi tare mǎ bate gândul sǎ-l reiau. Atunci am folosit Stumble-ul pe post de „informator” şi am aflat despre lucruri interesante ca acidul butiric, sindromul Alice in Wonderland, cel mai scurt
    rǎzboi din istorie (care a durat 38 de minute), paraprosdokian sau Sindromul Stendhal.
 *Pe modelul de la Kadia care mi-a plǎcut şi pe care l-am preluat. E o joacǎ fainǎ care meritǎ repetatǎ mai des.
Voi? 🙂

8 Comentarii

  1. Boardgames!!!! Si eu 😉 Am fost chiar la cateva intalniri ale amatorilor de astfel de jocuri, cu campionate intre grupuri. Recunosc ca au fost cateva seri incredibil de placute si chiar imi pare rau ca nu se mai organizeaza. In schimb am inceput sa facem noi cate o seara cu jocuri de carti, dar acum vara mai toata lumea este plecata si am abandonat serile astea. Iarna este mai potrivita 😀

    1. Cand vii pe aici, sa mergi martea in Lente. Iei masa cu masa, ti se explica jocul, iti place, ramai si joci… E fain! Noi am mers de fiecare data in grup, asa ca eram numai noi si jucam din astea cunoscute de toti, dar mi-ar placea sa invat si altele. Nu Game of Thrones, nu, asta nu, prea mare e complicatenia acolo :))

  2. 1. Sa tin Mimozul in brate.
    2. Cand sunt in parc, imi place sa ma uit la oameni si sa ascult franturi de conversatie.
    3. Sa merg desculta pe iarba, pe pamant sau nisip.
    4. Sa merg pe un drum pe care nu am mai mers.
    5. Sa-mi imaginez povesti cu pisici, girafe si castori.

  3. mie-mi plac ananasul, pizza, desenele, formula 1, cand sunt in parc sa ignor oamenii, cangurii, momentele alea cand esti multumit de tine si nu e nimeni in jurul tau, creioanele colorate, apa, sa ma tund si nu in ultimul rand – universul. 🙂

Lasă un răspuns