De Re Culinaria

Reiau şi aici o parte din eseul care m-a dus la master. Pentru aduceri aminte şi pentru starea de bine pe care mi-a dat-o posibilitatea de a învǎţa încǎ ceva, altfel, diferit de formaţia mea de bazǎ :). Şi evident, şi pentru cǎ se potriveşte cu mansarda.
Plăcerea de a mânca. La gourmandise, acest cuvânt intraductibil şi care adăposteşte atâtea realităţi minunate. După Brillat-Savarin, faptul de a mânca, activitate prin excelenţă hedonistă, este una dintre cele mai importante punţi de legătură ale societăţii. În jurul mesei, ia naştere spiritul convivialităţii, se desăvârşeşte conversaţia- acte sociale prin însăşi esenţa lor. Ne asemănăm animalelor prin plăcerea de a mânca, dar ne deosebim prin bucuria de a sta la masă : figura se detensionează, ochii strălucesc, o moleşeală plăcută străbate tot corpul; pe de altă parte, spiritul se ascute, subiectele de coversaţie curg, imaginaţia se dezvoltă. De bună seamă, această activitate fiziologică ar fi rămas doar în
sfera fiziologicului dacă n-ar fi existat practica socială a “împărtăşirii” bucatelor, aceea de a oferi şi a primi hrană. În acest joc de societate, unul înţelege ca ospitalitatea sa să fie răsplătită prin curiozitatea celuilalt, căci, nu? ce ar rămâne din prânzit, de exemplu, dacă nu ar exista elementul surpriză, bucuria aşteptării apariţiei noilor feluri de mâncare şi aprecierea originalităţii lor?
Dar înainte de a deveni o artă a ordonării felurilor de mâncare în funcţie de impactul acestora asupra aparatului digestiv, a asocierii unor ingrediente cu altele şi, în fine, a trecerii alimentelor de la fad la gustos (prin condimentare, de exemplu), având toate unul şi acelaşi scop, acela de a declanşa acea stare de bine rafinată a mesenilor, gastronomia a fost şi prilej de epatare. Prin orgiile lor culinare, barbarii nu făceau altceva decât să atenţioneze asupra bogăţiilor pe care le posedau. Abia din secolul al XVIII-lea, bucătăria începe să fie privită ca artă culinară.
Cu ospitalitatea lor, românii s-au fălit întotdeauna, obiceiul întâmpinării diplomaţilor străini cu pâine şi sare fiind şi astăzi foarte apreciat. La scară mai mică, nu trebuie să ne uimească deschiderea ţăranului român, care nu numai că te invită să iei masa cu el, dar îţi mai dă şi merinde pentru drum. Mamele şi bunicile, la rândul lor, îşi arată dragostea, gătind pentru cei dragi. Câţi dintre noi nu ducem dorul cozonacului bine crescut al mamei sau tăieţeilor de ou din ciorba pe care bunica o aşeza pe masa din curte, vara, la ţară, sub gutuiul parfumat? Gest al atâtor apropieri, gătitul este, de cele mai multe ori, amânat în favoarea unor ieşiri în restaurante obscure, unde comesenii se închină umil în faţa unor cartofi prăjiţi sleiţi de orice savoare. Novitismul se aplică şi în domeniul bucătăriei prin aceea că se recurge din ce în ce mai des la preparate şi semi-preparate obţinute industrial care, e adevărat, uşurează cu mult munca femeii (cea care găteşte în gospodărie în mod tradiţional) şi îi oferă mai mult timp realizării pe plan social şi profesional, pierzându-se totuşi, în acest fel, ţelul gătitului bucatelor: a aduce împreună. Aceasta în contextul în care adunarea în
jurul unei mese pe care tronează triumfătoare supe la plic şi felurite conserve nu dă deloc garanţia unei tihne digestive şi este, cu atât mai puţin, înlesnitoare de poveşti.
Tind să cred că o masă delicioasă nu este aceea după care te ridici, bătându-te satisfăcut cu palma peste burtă. O masă bună nu este cea care te îndestulează, care te face să spui “stop”. O masă bună este cea la care te simţi liniştit, pentru că eşti cu oameni de nădejde lângă tine, că poţi să le povesteşti fără să-ţi fie teamă de ironii, iar când te ridici să pleci, eşti la fel de uşor ca atunci când ai venit, numai cu un gust mai bun în gură şi în suflet.

5 Comentarii

  1. E o pura placere sa citesc articolele tale si sa vad ca mai exista cineva care imi impartaseste pasiunea pentru istoria gustului.

    Am doua intrebari:
    1. l-ai mentionat pe Brillat-Savarin. Am tot incercat sa gasesc Fiziologia Gustului pentru a-mi completa resursele din biblioteca. Ai cumva idee unde as putea gasi-o?

    2. Tu cu cine ai facut antropologia in facultate? If I may ask.

  2. :)Multumesc.

    1. la Institutul Francez, de imprumutat, in franceza, :). In romana nici eu nu l-am gasit.
    2. Doar master de antropologie, in Romania deocamdata atat se poate face (daca nu s-a schimbat nimic din 2008 cand am inceput eu masterul :)) ). Cu Vintila Mihailescu si echipa la SNSPA. Mie mi-a placut foarte mult. Din pacate, am intampinat dificultati in a-mi da disertatia, si au trecut deja doi ani :(. e un regret mare ca se tot aduna anii.

  3. Multumesc pentru raspunsuri. De imprumutat, am gasit si eu volumul pe la biblioteci, insa mi-l doream de cumparat, sa-l am in biblioteca.

    Deci suntem de-o seama! 🙂 In 2008 am terminat si eu facultatea, la Litere. Noi am avut ocazia sa facem cursuri de antropologie culturala si istoria reprezentarilor colective cu Alexandru Ofrim. Au fost minunate cursurile lui si iata ca placerea antropologiei se prelungeste si in ceea ce incerc sa fac la Bistro. La Litere insa, masterul de antropologie vine la pachet cu etnologia si folclorul romanesc, la fel cum literatura comparata (care mi-a fost domeniu de licenta) vine la pachet cu teoria literaturii. Cam ca la promotii unde esti obligat sa cumperi si un alt produs decat cel pe care il vrei tu 🙂 Nu stiam de masterul de la SNSPA, m-am uitat acum pe el si ma tenteaza sa-l incerc. Multumesc pentru info!

  4. Cred ca-s mai mare cu vreo patru ani daca ai terminat in 2008 🙂
    Alexandru Ofrim e cel care a scris minunatia cu strazile vechi din Bucuresti, nu?
    Si la masterul asta vei face si sociologie, si cultura balcanica si politica (daca asta va fi cursul suplimentar pe care ti-l vei alege). Se leaga toate, dar parca tot ai vrea sa faci numai antropologie. Mie mi-a placut ca era cu totul nou si atunci chiar aveam nevoie sa stiu si altceva.

  5. Aha, credeam ca suntem din aceeasi generatie :))
    Da, chiar el e si a avut niste cursuri absolut minunate!
    Eu am vrut la vremea aceea master fie master de publicitate, fie master de literatura comparata. (Licenta mea fusese o combinatie intre cele doua). Dar pe publicitate nu exista un master coerent, iar eu lucram deja de ceva timp in industrie, in timp ce literatura comparata venea la pachet cu teoria literaturii. Asa ca am zis pas la acel moment si am asteptat sa gasesc ceva pe care sa-l studiez cu drag, nu la care sa merg doar la examene ca sa castig o diploma. Masterul asta de la SNSPA suna foarte atractiv. O sa fac research pe marginea lui 🙂

Lasă un răspuns