Ciorbǎ de lobodǎ

Ciorba de lobodǎ e rǎcoritoare, delicioasǎ când eşti înfierbântat, plinǎ de vitamine şi ea, acrişoarǎ şi rrrroşie. Se face şi simplu, e gata în juma’ de orǎ, doar cǎ trebuie sǎ aştepţi pânǎ se rǎceşte :).

Ingrediente:
6 legǎturi de lobodǎ
2 morcovi mici
3 fire de ceapǎ verde
800 ml de borş
2 linguri mari de orez
Pǎtrunjel
Sare, piper

Ȋntâi şi-ntâi am fiert borşul. L-am dat deoparte, am spǎlat loboda şi am tǎiat-o fâşiuţe. Am cǎlit morcovii cu ceapa verde şi când au cǎpǎtat culoare am adǎugat doi litri de apǎ ca sǎ fiarbǎ cam un sfert de orǎ.
Am adǎugat orezul şi dupǎ vreo 10 minute, când orezul şi legumele erau fierte am pus loboda şi sare şi piper. Apoi am turnat borşul şi am lǎsat sǎ dea în fiert de câteva ori.
Şi m-am plimbat prin jurul cratiţei pânǎ s-a rǎcit. Şi m-am şi amǎgit cu restul de borş pe care l-am pǎstrat special sǎ îl beau simplu.
Bon app’!

2 Comentarii

Lasă un răspuns