Jurnal

Multă vreme a trecut de când pe aici n-am mai dat… Mi se întâmplă uneori să intru în Mansarda mea dragă şi să mă gândesc la ea ca la un loc străin, blog ce aparţine altcuiva, nu mie. Cineva  mai aşezat, mai ordonat, mai neobosit, mai nestors. Sunt undeva sus şi mă uit la mine şi mă aştept. Să scriu sau să visez. Nu ştiu ce să cred despre lucrul ăsta. Îmi dau seama că poate ar trebui să fiu tristă, dar nu mă simt aşa. Probabil e optimismul meu la mijloc, cel care-mi spune mereu că e doar o perioadă, că lucrurile sunt aşa cum sunt şi că or să se îndrepte şi eu o să fiu în regulă şi că o să mă adaptez.

Dar mi-e dor de scrisul meu aici, de inspiraţia pe care mi-a dat-o întotdeauna colţul acesta. E fain şi ce fac prin alte părţi, dar parcă tot aici e mijlocul, centrul, fântâna de la care găsesc energia pentru celelalte. Unele lucruri te definesc mai mult, e normal. Dar e atât de uşor să uiţi de ele, să zici că o să te întorci, că mâine o să ai timp.

Nu mă plâng, am preaplin de lucruri de făcut şi de simţit… Și cu cele de mai jos m-am îndeletnicit de când am fost hai-hui.

Citesc o carte faină de  tot, de care tot trag de vreo săptămână. Să n-o termin, adică. E despre București și mai vreau să zic că, în ea, Andrei Pleșu scrie despre ceva ce mi-ar plăcea și mie să explorez la un moment dat. Nu spun ce, dar cartea se numește Bucureștiul meu. 🙂

Un platouaș cu bunătăți într-o zi de weekend teribil de caldă și fără prea mulți oameni prin oraș. La Biomediterraneo Bistro.

Dunărea tristă și învolburată, văzută de la sârbi unde am stat două nopți ca să participăm la o nuntă. Ne-ar fi plăcut să ne bălăcim în ea, dar a răpăit aproape tot timpul. Tot acolo, întâlnirea  cu un tip bine legat, genul milităros, cu care am avut un soi de dialog ca dintr-o piesă suprarealistă: – I am from Bosnia. Where are you from? – Romania. – I know a soldier from Romania. – Oh, are you a soldier? –No, I am a priest.

Niște tortillas umplute cu gouda, omletă cu ceapă și măsline și presărate cu un sos din unt, Gruyère, lapte și făină. Date la cuptor și savurate pe-ndelete.

Primul meu teambuilding. Aproape de munți, în Brașov, cu multă joacă, karaoke (oooo, Barbie Girl) și descoperire de colegi. El e Ciucaș, cerbul rezident al pensiunii.

Un burger vegetarian delicios. Cam așa sună o propoziție pe care nu credeam c-o s-o rostesc vreodată. Pentru că eu și burgerii nu ne-am înțeles până acum. Acesta mi-a făcut o surpriză, însă. La Arome.

O carte pe care-o recomand mereu ca lectură de vară. Nu e ușoară și nici veselă, dar are o tristețe sfâșietoare care-o face nemaipomenit de frumoasă.

Croissante cu omletă. Ca să începi ziua bine, nu rău.

Lumea văzută din balansoar într-o sâmbătă prăfoasă, cu gust de igrasie, lehamite, speranță, neputință, furie și încredere. Toate deodată pentru că asta fac România și legiuitorii ei din ea. Despre asta o să vorbesc cu mai mult entuziasm, sper, într-o postare separată. Aici, la Cândești, ultima oprire din cadrul unui Castle Break la care-mi doresc să ajung încă de anul trecut.

Dar voi, voi cum sunteți?

Pancakes cu afine

Se dă o duminică cu chef de lenevit, de contemplat, de mâncat ceva bun, de ascultat muzică clasică (de asta ultima n-am mai simțit așa o poftă de la concertul de An Nou de la Viena, adică fix de pe 1 ianuarie).

Am avut câteva ore doar pentru mine și mi le-am petrecut așa cum am simțit nevoia, chiar dacă mi-era foarte clar că mai bine aș fi pus mâna și-aș fi scris ce aveam de scris. În loc, mi-am făcut un ness cu lapte și m-am dedat unui “viciu” care-mi place tare mult: am citit din scoarță-n scoarță Dilema Veche și al ei dosar Citirea de carte, mi-am notat niște cărți pe lista de lectură, am făcut o mâncare de fasole cu usturoi și ierburi de Provence pe care mi-am luat-o la serviciu a doua zi și niște pancakes cu afine din care am tăiat tacticos cu furculița până m-am săturat.

Citește mai mult

“Floare” cu pesto

Rețeta asta e găsită undeva pe Facebook, pe pagina Tasty sau Tastemade, aprobată în unanimitate și gătită în trei timp și trei mișcări într-o după-amiază leneșă de weekend. Rețeta inițială era cu sos de roșii armonizat cu condimente, dar mie mi-a surâs mai mult pesto-ul de data asta.

Se face așa: se cumpără aluat de la supermarket. Ei, se poate face el și acasă, dar cum nu mai mâncasem de mult din cel cumpărat, am zis să dau iama și să fie totul cât se poate de rapid. Deci, se cumpără. 2 bucăți rotunde, marca Delhaize, dacă în proximitatea voastră se găsește vreun Mega.

Citește mai mult

Flow

Zi ploioasă de duminică. Mă trezesc la 6, nici nu mai știu de când n-am mai dormit ca omul, măcar 7-8 ore pe noapte. Picură. Fac ceai, sorb, scriu despre scriitori, rutine, premii, dashing men in literature  etc. AICI. Am început să scriu pe Cartea de la ora 5 de o lună și îmi place pentru că mă responsabilizează.

Dau o raită în bucătărie, mă gîndesc la ce o să mai fac în ziua asta care mă ține în casă. Nu c-aș fi vrut sau aș fi fost în stare s-o petrec în altă parte, simt nevoia din ce în ce mai des să stau fără să fac nimic. Mănânc, termin de scris și, câteva pagini de youtube mai încolo, ochii îmi fug vorace pe revista asta. Mi-am făcut abonament în februarie, iar primul număr la care am acces a apărut pe la finalul lui aprilie. Imaginați-vă, deci, cât am așteptat, și cu ce ardoare, revista care mi-a bătut la ușă de-abia acum câteva zile.

Citește mai mult

Umbre și lumini

Pe timpul ăsta, unul dintre cele mai plăcute lucruri sunt umbrele, felul cum se tupilează soarele și-și aruncă săgețile de lumină printre frunze, prin cotloane și, la un moment dat, un moment magic fără doar și poate, te găsești exact acolo unde trebuie ca să vezi toată frumusețea pe care o face dansul între lumină și-ntuneric. Umbrele mie-mi aduc aminte de Eliade, dar nu știu exact de ce și nici nu prea vreau să investighez. E ceva inefabil și mie-mi place inefabilul. Prea multe lucruri sunt explicate și para-explicate în lumea noastră. Uneori, chiar merită să lași magia să facă ce vrea ea cu tine și doar să fii.

Pe modelul de doar a fi azi vă arăt cele trei fotografii de mai jos. Doar puțin adnotate, ca să fie măcar un pic de context. Restul e visare!

O curte de pe o stradă perpendiculară pe Popa Nan care mă vrăjește de fiecare dată când trec pe lângă ea. Mi se pare dintr-un vis, e totul molcom și parc-aș împinge ușa aia să văd ce e și înăuntru.
O curte de pe o stradă perpendiculară pe Popa Nan care mă vrăjește de fiecare dată când trec pe lângă ea. Mi se pare dintr-un vis, e totul molcom și parc-aș împinge ușa aia să văd ce e și înăuntru.

Citește mai mult

Bits & pieces

Am început să scriu această postare în timp ce o ascultam pe Gretchen Rubin live pe Facebook vorbind despre citate. Mi-a plăcut atât de mult tema că i-am trimis și eu una dintre preferatele mele („Be happy. It’s one way of being wise” – Colette) și femeia asta, pe care o admir și căreia i-am citit deja o carte, iar a doua e pe lista de TBR, mi-a zis numele și a citit citatul meu și a fost încântată de el. Mă bucură lucrurile astea mici și pentru că au fost multe în săptămânile care au trecut, m-am gândit să le împărtășesc cu voi.

Citește mai mult

Platou cu bunătăți

Acum câteva luni am făcut pentru prima dată o comandă la Urdă.ro. Mi-a plăcut tot ce mi-am luat, adică brânză, pâine, unt și zacuscă de pește, așa că săptămâna trecută m-am înființat din nou la ei pe site cu o jalbă-n vârf de taste.

Tot brânză și de data asta, vreo două feluri, plus un alt tip de pâine și un borcan de miere de salcâm. Şi pentru că mi-au plăcut și astea, am încropit din toate un platouaș. Bun de tot cu orice ocazie, și dimineața, și seara, și-ntre mese, că e petrecere cu oameni mulți sau doar în doi. Ba eu sunt de părere c-ar merge și dacă ești singur și nu te simți prea onest și parc-ai vrea să te cinstești cumva (e de la Luc zicerea asta, am ținut-o minte :P). Încropește-ți un platou din ăsta, pune-ți o muzică de care-ți place (pe mine Solomon Burke mă scoate mereu din letargie), toarnă-ți un pahar din licoarea preferată și gata festinul.

Citește mai mult